Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

FOTO Transfer spectaculos pentru fotbalistul dorit de Becali! A fost deja prezentat la noua echipă și va încasa un salariu COLOSAL

Articol de Vlad Nedelea   —  vineri, 25 mai 2018

Florentin Matei și-a terminat împrumutul la Astra și intrase pe lista lui Gigi Becali pentru un transfer la FCSB. Jucătorul a ales însă să plece în Emiratele Arabe Unite, unde a ajuns ieri, iar azi s-a înțeles cu Al Ittihad Kalba.

Mijlocașul de 25 de ani a semnat un contract pentru un sezon cu formația din Dubai, care îi va oferi un salariu de aproximativ 1 milion de euro, cu mult peste posibilitățile vicecampioanei României.

Matei n-a ajuns gratis la Al Ittihad, arabii plătind 500.000 de euro pentru transferul fotbalistului care mai avea un an de contract cu Rijeka și care a impresionat în a doua parte a sezonului în tricoul giurgiuvenilor. 

"Acum sunt la club și se îndeplinesc ultimele formalități. Este vorba despre un contract pe un an", a zis Matei, înainte să fie prezentat oficial, pentru GSP.RO.


Florentin Matei va reveni în țară după ce va semna contractul și va mai avea vacanță până la 15 iulie, când este programată reunirea celor de la Al Ittihad Kalba. 

Al Ittihad Kalba este o formație nou promovată în prima ligă din Emiratele Arabe Unite. Lotul echipei este cotat la doar 1,1 milioane de euro, iar în componență are doar 3 străini, doi marocani și un brazilian. Formația nu se poate lăuda cu performanțe notabile în afara promovărilor în prima ligă. 

1.000.000 €este cota pe transfermarkt a lui Florentin Matei

14 meciuria adunat Matei la Astra, unde a marcat 4 goluri și a oferit o pasă decisivă


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.