Înalta Curte de Casație și Justiție a remis un comunicat referitor la dosarul din Gala Bute. Surse judiciare anunță pentru G4media că magistrații au tras un semnal de alarmă referitor la Comisia parlamentară de control a SRI, care s-ar implica în acest dosar.
Acest comunicat apare în condițiile în care președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a anunțat că va cere Serviciului detalii în privința existenței unui plan de cooperare cu DNA în acest dosar, mai anunță sursa citată.
Cererea lui Manda a apărut în condițiile în care Elena Udrea a făcut o solicitare către comisia SRI de declasificare a notei secrete a SRI, prezentate de Traian Băsescu, despre care fostul președinte a susținut că viza cazul Gala Bute.
"Ideea e că această comisie face verificări pe acest document, îl interpretează în sensul nevinovăţiei unui inculpat şi face adrese la SRI pentru a verifica dacă au fost echipe de anchetă în acest dosar, făcând probe la cererea unui inculpat. Aşadar, singurul caz de imixtiune a unei autorităţi a fost în dosarul Udrea", au explicat pentru G4media.ro surse din magistratură.
Cum arată comunicatul ÎCCJ emis ieri
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază necesar să reafirme importanţa respectării independenţei justiţiei, ca premisă a statului de drept şi garanţie fundamentală a procesului echitabil. Independenţa justiţiei nu este un privilegiu al judecătorului, responsabilitatea impusă acestuia care îi permite să soluţioneze o cauză exclusiv în baza legii şi a probelor, fără influenţe externe de orice natură.
Pentru garantarea independenţei justiţiei este esenţială păstrarea încrederii populaţiei în sistemul de justiţie, iar prezervarea acestei încrederi reclamă ca nicio altă autoritate să nu dea impresia că deciziile judecătoreşti ar putea fi influenţate în orice mod.
În considerarea acestui deziderat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază importanţa moderaţiei în discursul public legat de chestiunile privind justiţia şi, cu atât mai mult, în cele privind dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de etapa procesuală".
Sesizarea lui Băsescu și Udrea
Parlamentarii Comisiei SRI au luat miercuri în discuție o sesizare a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, care a fost coroborată cu cea anterioare, care a fost trimisă către comisie de Traian Băsescu, fostul președinte.
“Am parcurs sesizarea pe care ne-a făcut-o dl. Traian Băsescu. Am coroborat această sesizare cu încă o sesizare care ne-a venit astăzi (miercuri – n.r.) din partea doamnei Udrea, prin avocat. Sunt o serie de lucruri pe care le-am şi concluzionat.
În primul rând, am hotărât să cerem SRI nota la care dl. Băsescu face referire şi pe care ne-a trimis-o. Avem numărul notei din data respectivă. Să vedem dacă acea notă pe care ne-a prezentat-o dl. Traian Băsescu este autentică.
Al doilea lucru, am hotărât să solicităm SRI planul de cooperare, pentru că în acea notă se vorbeşte de un plan de cooperare, cu un număr. Să vedem dacă a existat acel plan şi ce a presupus acest plan de cooperare între SRI şi DNA. Am hotărât să solicităm SRI să ne spună dacă în acea speţă penală sau speţe penale au existat acele echipe comune şi dacă au funcţionat acestea şi cum au funcţionat”, a declarat Claudiu Manda la Parlament, miercuri, 23 mai.
Acesta a ținut să precizeze că dacă nota este reală, s-ar desprinde o serie de concluzii.
"Unu: că a existat cooperare între SRI şi DNA pe acea speţă, care are legătură cu Gala Bute. Doi: că DNA a trimis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă în care spunea că nu a existat colaborare între SRI şi DNA pe baza protocolului, ci doar pe baza legii, deşi în notă se fac referiri la articole din protocol şi la acel plan de cooperare.
Trei: ce am sesizat este că în anul 2011 exista acea notă de informare de la SRI către DNA, în care se vorbea de persoane care sunt cumva în dosarul ‘Gala Bute’, unde existau suspiciuni de infracţiuni de corupţie, niciuna de ameninţare la adresa securităţii naţionale, iar din câte am înţeles (…) persoanele respective au devenit martori sau martori denunţători şi inculpat a devenit doamna Udrea, deşi în acea informare nu se vorbeşte absolut deloc de doamna Udrea că ar fi vinovată cu ceva”. “Interesant este faptul că adresa era din 2011, nota respectivă, iar dosarul a început în 2015", a completat Manda conform sursei citate.
Toate aceste lucruri apar în contextul în care completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care judecă dosarul Gala Bute, a cerut DNA-ului să precizeze ce probe din dosar au fost strânse în baza protocolului SRI-Parchet. Potrivit DNA, ar fi existat o colaborare cu SRI strict în baza legii, nu a protocolului. Suportul ar fi fost doar tehnic, adică ofițerii serviciului au ajutat procurorii să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică și să facă constatări tehnico-științifice. De asemenea, tot potrivit DNA, suportul SRI a fost informativ, în sensul că SRI a pus la dispoziția procurorilor informațiile deținute.
Reacția DNA-ului către ICCJ n-a fost pe placul apărării, așa că atât Traian Băsescu, cât și Elena Udrea, s-au adresat Comisiei SRI.
{{text}}