Șefii Clujului cred că Dan nu va reveni la Cluj din vacanță și au pregătit deja înlocuitorul, pe Edward Iordănescu, liber de când a fost dat afară de Astra.
Câștigarea titlului nu l-a convins pe Dan Petrescu să rămână la CFR, antrenorul continuă negocierile cu o formație din China, de unde are o ofertă cu 1,8 milioane de euro pe sezon, de peste patru ori mai mult decât salariul pe care îl primește la Cluj. Conducerea ardelenilor e la curent cu tratativele "Bursucului" cu asiaticii și se așteaptă ca antrenorul să anunțe în curând că a decis să plece.
Varga-Dâncu-Puiu
Patronul Nelu Varga și apropiații lui s-au orientat deja către alt tehnician: îl vor pe Edward Iordănescu, atras și el de ocazia de a pregăti campioana. Edi are 39 de ani și a avut un sezon bun cu Astra, pe care a calificat-o în play-off, dar nu a câștigat până acum niciun trofeu și a pregătit doar echipe mici, niciuna care să-și fi propus titlul ca obiectiv clar.
În alegerea lui Edi ar conta, susțin surse autorizate, și apropierea dintre Varga și Vasile Dâncu, fostul vicepremier aflat în relații bune cu Anghel Iordănescu. Puiu a susținut și public, recent, că fiul lui ar constitui o opțiune perfectă pentru vișinii, pentru că el ar folosi exact stilul pe care-l dorește conducerea, diferit de "catenaccio"-ul care i-a fost reproșat lui Petrescu: "Edi urmărește un joc cu posesie, cu dezvoltarea construcției de la fundași, un stil bazat pe tehnică".
Iordănescu junior a fost demis de la Astra tocmai pentru că patronul Niculae îi reproșa abordarea defensivă, urâtă!
Și campioni, și cu profit
Despărțirea de Petrescu ar lăsa-o în profit pe CFR. Tehnicianul de 50 de ani a devenit campion din primul sezon petrecut în Gruia și a câștigat 400.000 de euro de-a lungul acestui an. Iar clauza de reziliere a contractului său valorează 500.000 de euro. Atât trebuie să achite Petrescu sau clubul chinez cu care e aproape să semneze. Rezultă un profit de 100.000 de euro pentru clujeni. Rezultatele excelente ale echipei au ascuns o relație tensionată între Dan și alți oficiali ai clubului. Conducătorii n-au fost mulțumiți nici de stilul echipei, nici de comportamentul lui Petrescu, mai mereu pus pe harță. Antrenorul a recunoscut într-un interviu din Gazetă că e conștient de intențiile șefilor: "Au vrut să mă dea afară înainte să devin campion!".
Au mai fost în calcule: Piți, Șumi
CFR a devenit locul cel mai atractiv pentru antrenori în Liga 1. Sunt bani suficienți pentru salarii și pentru transferuri, există tradiție, suporteri și stadion modern. Și un patronat care i-a permis lui Petrescu să conducă singur echipa, nu s-a amestecat în treburile lui, ca Becali peste Dică. Toate condițiile de la Cluj au atras mai multe nume de antrenori importanți. Pițurcă era o variantă pentru ardeleni, de asemenea Marius Șumudică a fost în atenția șefilor de la CFR. Ambii sunt liberi, Șumi a devenit de curând disponibil când a plecat de la Kayseri în ciuda unei stagiuni reușite, locul 9 cu o formație care se salvase de la retrogradare la limită cu o ediție în urmă.
4
cluburi a condus Edward Iordănescu ca antrenor principal: ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu Mureș, ȚSKA Sofia și Astra Giurgiu
{{text}}