Nationala

Cosmin Contra, înainte de Chile și Finlanda: "Vreau adversari care să ne pună probleme" » Pe cine vede drept viitorul selecționer

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 28 mai 2018

Cosmin Contra, selecționerul României, a vorbit despre echipa națională și despre partidele amicale cu Chile, 31 mai, și Finlanda, 5 iunie.

"Sunt ultimele meciuri înainte de Liga Națiunilor, pe care vreau să o câștigăm. Sunt încrezător că vom continua pe drumul început în noiembrie. Sper să avem continuitate în rezultate, să fim agresivi, să avem rezultate bune și dorința de a câștiga. Băieții sunt bine, își doresc să câștige, au dorință și chef de a juca. E puțin mai greu pentru că unii vin după câteva zile bune de vacanță.

Am ales să jucăm cu Chile și Finlanda pentru că vreau adversari puternici, care să ne pună probleme. Trebuie să ne obișnuim cu astfel de meciuri pentru că în Liga Națiunilor, cu Serbia, Lituania și Muntenegru, vom avea meciuri grele. Trebuie să fim conștienți că ne putem bate de la egal la egal cu astfel de echipe", a declarat Cosmin Contra la conferința de presă.

 

"M-am întâlnit cu Olăroiu și am vorbit despre China, despre ce a găsit acolo. Știu că vrea la echipa națională. Prin rezutlatele sale, Oli va fi un antrenor foarte potrivit pentru echipa națională. Sigur o va ajuta"Cosmin Contra

  • România va evolua împotriva naționalei statului Chile pe 31 mai, de la ora 17:00. Pe 5 iunie se va duela cu Finlanda, de la ora 20:30. Meciurile sunt liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe Pro Tv.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.