Tenis

CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS // Probleme după maratonul din primul tur: "Genunchiul mi se umflă când am meciuri lungi, grele"

FOTO: Facebook @Alexandra Dulgheru

Articol de Roxana Fleşeru  —  luni, 28 mai 2018

Alexandra Dulgheru, 28 de ani, 159 WTA, revine în turul al doilea al unui turneu de Mare Șlem, după ce azi a învins-o pe Christina McHale cu 5-7, 7-6 (5), 6-3.

  • Specialistul GSP.ro în tenis, Roxana Fleșeru, este la Paris și transmite cele mai importante informații despre românii prezenți pe tabloul principal de la Roland Garros.

A fost o partidă care s-a desfășurat în două zile, confruntarea întrerupându-se după două seturi din cauza întunericului. "Sunt fericită că am trecut de calificări, pentru că până acum nu reușisem acest lucru la un turneu de Mare Șlem. Mă bucur că am ajuns din nou pe un tablou principal și că pot să am cât mai multe meciuri având atâtea accidentări.

În tenis nu e ca în fotbal sau în alte sporturi, când mai poate să fie un egal. A fost egal duminică. Mi s-a părut ciudat. Din păcate, la tenis tot timpul e prin eliminare, e păcat pentru că sutn momente când ambii jucători merită să câștige și să meargă mai departe. Mă bucur că mai am o șansă să mai joc încă un meci.

Nu cred că există zi în care să nu ne doară ceva, pe noi jucătorii de tenis. Important e să nu fie foarte grav. Tot timpul trebuie să am grijă de genunchiul meu stâng pentru că dacă îl las și nu am grijă de el nu e funcțional a doua zi, ați văzut că joc cu tape, pentru că mă ajută pentru că-mi oferă stabilitate, mi se umflă când am meciuri lungi, grele, dar apoi partea bună e că după meci cu un antiinflamator și cu tratament pot să o iau de la capăt. După un astfel de meci, cum am avut acum, daca îmi dați două-trei zile sunt OK", a declarat Dulgheru.

Dulgheru, care a jucat numai meciuri de trei seturi la Paris, o va întâlni în turul următor pe Anett Kontaveit, favorită 25.

"După meciul maraton din turul al treilea al calificărilor mi se are că am trecut un prag psihologic. Anul trecut pierdusem în această fază. Sincer, mi se pare mai ușor să joci pe tablou decât în calificări la un Grand Slam. Mă bucură nespus că sunt în turul al doilea și e o șansă pentru fiecare dintre noi"
Alexandra Dulgheru

Vezi și: Mihaela Buzărnescu, performanță în premieră la Roland Garros: "Îmi doream de mică să ajung într-un turneu de Mare Șlem"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.