Liga 1

Politicul se implică în alegerea noului antrenor de la CFR Cluj » Primele confirmări oficiale

Vasile Dâncu și Răzvan Burleanu

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 29 mai 2018

Surse GSP.ro susțin că Dan Petrescu este foarte aproape de a semna un contract în China, iar CFR are de ales între doi tehnicieni, Marius Șumudică, campion cu Astra, și Edi Iordănescu, cel care a preluat Astra de la Șumudică.

Aceleași surse afirmă că se fac presiuni mari de ordin politic ca Edi Iordănescu să fie noul tehnician în Gruia, numele vehiculate a-l susține sunt Gabi Oprea și Vasile Dâncu. 

Șansele ca el să fie prezentat zilele viitoare sunt foarte mari. Înțelegerea cu Edi ar exista de mai multe săptămâni, din prima zi a ofertei venite pentru Dan Petrescu. Iordănescu este și opțiunea patronului, a lui Neluțu Varga.

Oferte confirmate

Bogdan Mara, managerul general al celor de la CFR Cluj, confirmă ofertele primite de Dan Petrescu și faptul că Edi Iordănescu este printre antrenorii favoriți pentru a-l înlocui.

"Nu iese fum fără foc. Dan Petrescu are o ofertă din China. Are mai multe, dar cea mai bună e de acolo. Dacă aveam lanţuri, nu îl lăsam să plece nici în vacanţă. Am tot încercat să-l convingem să rămână, încă se discută. El este încă în vacanță, nu a semnat niciun contract deocamdată.

Discuții există, noi încercăm să-l ținem, nu e ușor, banii chinezilor sunt mulți și importanți. Această ofertă a apărut de mult timp. În zilele următoare se va clarifica tot. Vrem să tranșăm problema cât mai repede, pentru că este important și pentru noi să știm.

Mai sunt oferte din două țări pentru Petrescu, din Rusia și de la arabi. Sentimental, ar vrea să rămână, dar se gândeşte, normal, şi la partea financiară. Zilele următoare vom şti exact ce se va întâmpla. Noi nu avem ce face, pentru un antrenor valoros, ofertele vin", a zis Bogdan Mara la TV Digi Sport.

...despre posibilul înlocuitor: "Sunt câțiva antrenori foarte buni. Avem o listă, nu foarte lungă, 4-5 antrenori. Edi Iordănescu este printre ei. Dar mai este mult până se confirmă plecarea lui Petrescu".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.