Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 33 WTA) s-a calificat într-o manieră triumfală în turul III de la Roland Garros. Jucătoarea noastră a învins-o fără emoții pe suedeza Rebecca Peterson (22 de ani, 97 WTA), scor 6-1, 6-2, continuând forma solidă din acest an.
După un început ezitant, Mihaela s-a descătușat și a început să-și impună jocul său atât de solid, care a dus-o în primele 40 de jucătoare ale lumii. Buzărnescu a pierdut primul game al meciului, dar le-a câștigat într-o manieră entuziasmantă pe următoarele 6.
Nu au fost emoții nici în setul secund, dominat în întregime de Mihaela Buzărnescu, care s-a impus în final cu 6-1, 6-2, după o oră și 5 minute de joc
Este cea mai bună performanță reușită de Mihaela la un turneu de Mare Șlem, ea stăpânindu-și cu greu emoțiile la finalul duelului cu Peterson: "Sunt foarte bucuroasă că am trecut de primele două tururi la Roland Garros. E un vis împlinit, mă bucur că am reușit acest lucru la 30 de ani".
Buzărnescu va avea un meci de gală în turul III, unde urmează să o înfrunte pe ucraineanca Elina Svitolina. Favorita 4 a învins-o pe Viktoria Kuzmova, 6-3, 6-4.
Rezultatele româncelor de azi
Tot azi, la Roland Garros au mai evoluat două românce. Simona Halep s-a calificat în turul II după un duel de trei seturi cu Alison Riske, în timp ce Alexandra Dulgheru a cedat în fața lui Anett Kontaveit.
{{text}}