La finalul anului 2017, CFR Cluj a raportat datorii cât bugetul FCSB, în timp ce creanţele din raportul contabil nu ating nici 10% din sumă.
CFR a câştigat campionatul, lucru care a fost posibil în primul rând investiţiilor produse în vara anului 2017. La rândul lor, această infuzie de capital s-a datorat ieşirii din insolvenţă a clubului, produsă în mai anul trecut. Bilanţul financiar, depus de şefii din Gruia la 31 decembrie 2017, confirmă că sumele cheltuite de CFR au explodat în 2017 faţă de 2016, când echipa se zbătea pentru a respecta planul de reorganizare financiară.
Titlul dublează cheltuielile
În perioada ianuarie - decembrie 2017, CFR a avut un rulaj de peste 10 milioane de euro, de aproape două ori mai mult decât cheltuielile din 2016. Atunci, nu s-au depăşit 6 milioane de euro. Totuşi, diferenţă şi mai mare există în privinţa veniturilor, care anul trecut au fost de peste 3 ori mai mari decât în ultimul an plin în care clubul era în insolvenţă.
Chiar dacă a investit masiv şi a reuşit să aibă în 2017 un deficit de aproape 10 ori mai mic decât cel de pe parcursul lui 2016, CFR a continuat să-şi mărească nivelul datoriilor. Care a ajuns la peste 58 de milioane de lei, ceea ce înseamnă peste 12,5 milioane de euro.
Suma e cam aceeaşi cu bugetul FCSB-ului într-un an normal financiar! Datoria CFR-ului e mare şi prin comparaţia cu creanţele pe care le-a raportat clubul: numai 1,2 milioane de euro, deci nici 10% din datorie.
În schimb, FCSB avea la finalul lui 2016 o datorie extrem de mică, în jur de 650.000 de euro, iar creanţele, adică sume de recuperat, erau de aproape 8,5 milioane de euro.
55% din cheltuielile FRF!
Suma pe care CFR a cheltuit-o pe tot parcursul lui 2017 depăşeşte cu foarte puţin jumătate din cât a cheltuit Federaţia Română de Fotbal. Bugetul de la Casa Fotbalului s-a apropiat de 19 milioane de euro, într-un an în care echipa naţională n-a participat la niciun turneu final, a avut meciuri doar în preliminariile Mondialului.
25.000.000 €a fost cea mai mare datorie a CFR-ului la finalul unui an financiar, înregistrată la 31 decembrie 2014, cu fix o lună înainte de intrarea în insolvenţă
12.500.000 €e datoria pe care Astra Giurgiu a raportat-o la finalul anului trecut
21
de jucători a adus CFR în perioada iunie-decembrie 2017
{{text}}