Leo Messi a reușit 3 goluri în amicalul cu Haiti (4-0), alimentând iluziile fanilor albicelești care au umplut Bombonera. ”Avem jucători extraordinari și trebuie să profităm de ocazie și să câștigăm cupa”.
Argentina a jucat luni ultima oară în fața fanilor săi înaintea plecării pe ruta Barcelona - Tel Aviv cu destinația finală Rusia. Și a făcut spectacol pe un Bombonera plin, cu 55.000 de spectatori aplaudând reprezentația lui Messi în amicalul (4-0) cu Haiti. "Adu-ne cupa, Leo!", a implorat Ole, după ce magicianul a reușit un hat-trick.
"Am văzut plăcere și dorință în joc"
"Am simțit afecțiunea tuturor și asta ne va da energie și încredere. Plecăm spre Mondiale cu iluzia titlului și a visului unei întregi țări. Dar nu suntem favoriți, pentru că drumul e complicat și ne-am calificat cu mari emoții. Trebuie să fim un grup, avem jucători extraordinari și vom încerca să profităm de ocazie și să câștigăm", le-a promis Messi.
Selecționerul Sampaolo îl susține: "S-a antrenat și a jucat foarte bine. E un lider și un tonic pentru colegi. L-am văzut foarte entuziast, la două zile după ce-a încheiat campionatul era la pregătiri. Am simțit multă plăcere în joc, dorință, iar asta mă excită și-mi dă speranțe că vom fi echipă, nu o selecționată".
ARGENTINA - HAITI 4-0
Au marcat: Messi 17, 58, 66, Aguero 69
Argentina: Caballero - Salvio, Otamendi, Fazio, Tagliafico - Mascherano, Lo Celso, Lanzini - Messi, Higuain, Di Maria
Au mai jucat: Pavon, Aguero, Meza, banega, Acuna, Rojo
Antrenor: Jorge Sampaoli
Haiti: Placide - Carlens, Ade, Jerome, Christian - Herivaux, Alceus, Vorbe - Cantave, Nazon, Sanon
Au mai jucat: Chevreuil, Etienne, Labissiere, Sabat, Sprangers, Vernet
Antrenor: Marc Collat
64
de goluri are Messi în 124 de meciuri la "naționala" Argentinei. Cel cu Haiti a fost al șaselea hat-trick în tricoul albicelest
"Trebuie să câștigăm cu Islanda ca să avem liniște. Ne așteaptă o grupă grea și vom avea de muncit și de alergat mult, pentru că la Mondial vor fi rezultate inimaginabile, lipsite de logică"
Leo Messi, atacant Argentina
{{text}}