Liga 4

EXCLUSIV Am aflat unde se joacă derby-ul Steaua - Rapid! Va fi din nou show în tribune!

FOTO: Raed Krishan

Articol de Alin Grigore  —  joi, 31 mai 2018

Derby-ul decisiv pentru supremație în play-off-ul Ligii a 4-a, cel dintre Steaua și Academia Rapid, se va juca pe Arena Națională!

Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei ședințe ce a avut loc la sediul AMFB. Derby-ul va avea loc duminică, pe cel mai mare stadion al țării, de la ora 20:30. 

Astfel, Arena Națională va găzdui cel de-al doilea Steaua - Academia Rapid în decurs de mai puțin de două luni. Pe 14  aprilie, cele două rivale s-au întâlnit într-un derby umbrit de incidente, la care au participat însă 36.277 de oameni, o asistență care le ridiculizează detașat pe cele de la meciurile de Liga 1.

Disputa de pe 14 aprilie a fost condimentată cu de toate, exact ca în duelurile din anii '90, când steliștii și rapidiștii se înfruntau la vârf pe prima scenă. Nu au lispit coregrafiile spectaculoase, torțele, incidentele sau momentele tensionate (DETALII).

13.000 €
plus TVA este costul închirierii Arenei Naționale, la care se adaugă 10.000 de euro pentru folosirea instalațiilor. În această sumă nu intră firma de pază, asistența medicală și alte servicii, acestea fiind plătite separat

Cealaltă partidă din play-off, CS FC Dinamo - AS Tricolor, fără implicații însă în economia clasamentului, va avea loc cu o zi mai devreme, de la ora 18:00. Cel mai probabil, acest duel va avea loc pe stadionul Romprim din Capitală. 

CLASAMENTUL ACTUALIZAT DIN PLAY-OFF

1. Academia Rapid 9 puncte, 2 meciuri
2. CSA Steaua 6 puncte, 2 meciuri
3. FC Dinamo 1 punct, 2 meciuri
4. AS Tricolor 1 punct, 2 meciuri

Rapid a intrat în play-off cu 3 puncte
CSA Steaua cu 2 puncte
AS Tricolor cu un punct
FC Dinamo cu 0 puncte

CUM SE PROMOVEAZĂ: Câștigătoarea play-off-ului va disputa meciul de baraj pentru promovarea în Liga 3-a cu învingătoarea din județul Giurgiu.  

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.