Andrea Petkovic (30 de ani, locul 107 WTA) a împărtășit lucid și fără resentimente diferența între a fi între primele în lume și a te zbate în calificări.
- Nemțoaica o va întâlni pe Simona Halep, sâmbătă, iar meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro.
Germanca a intrat la acest Roland Garros ca numărul 107 mondial. De două ori în cariera ei a fost însă în Top 10, în 2011-2012, apoi în 2015. Ceea ce se întâmplă acum cu ea a povestea multor altor jucătoare care au cunoscut succesul pentru a experimenta apoi căderea.
"Nu simt neapărat că joc rău acum", mărturisea ea pentru tennis.life. "Am avut unele probleme fizice anul acesta, însă ele fac parte din pachet. Acum sunt sănătoasă".
Ce s-a întâmplat atunci? "Când eram în Top 10, mă așteptam cumva să câștig meciurile, chiar dacă nu eram jucătoarea mai bună. E vorba de încredere. Când aceasta dispare, se întâmplă același lucru, dar invers. Ai meciuri în care conduci cu set și break și le pierzi. Îți trec tot felul de lucruri prin minte: sunt pe locul 90, dacă cedez punctul acesta o să fiu pe 100. Nu vreau, nu vreau să joc calificări. Poate ar trebui să mă retrag".
Viața devine mai dificilă și din punct de vedere financiar. "Când ești în Top 10, câștigi 200.000 de dolari pe săptămână. Și atunci primești lucruri gratis, camere la hotel, bilete de avion. Acum, când ai avea nevoie de ele, nimeni nu ți le mai oferă. Asta e diferența", spune Petkovic.
"Am câștigat destui bani și îi gestionez intelligent, voi fi OK. Dacă nu, îi pot pierde foarte repede. Nu am câștigat 25 de milione plus că trăiesc în Germania, taxe de 52%. Noi cheltuim 20.000 de dolari pe săptămână ușor, antrenor, hotel, avion. Acum călătoresc doar cu o persoană, ori antrenor, ori fizio, doar la turneele mari îi aduc pe amândoi", a adăugat germanca.
{{text}}