Dinamo a întrerupt seria de 6 victorii consecutive la partida din ultima etapă a play-out-ului, remizând cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 0-0.
Partida a fost una ștearsă, cu foarte puține ocazii de poartă. Cu acest rezultat, covăsnenii și-au asigurat poziția a 3-a din play-out.
De asemenea, Sepsi este echipa care i-a luat cele mai multe puncte lui Dinamo în play-out, 4. Echipa lui Eugen Neagoe a câștigat în tur, 2-0. Totodată, e singura echipă care nu a primit gol de la echipa lui Bratu în dubla din play-out. Dinamo termină sezonul pe locul 1 în play-out, cu 54 de puncte.
Sepsi Sfântu Gheorghe a terminat pe locul 3, cu 34 de puncte. Acest meci a consemnat și debutul în Liga 1 a celui mai tânăr jucător din acest sezon: Gabriel Răducan, 17 ani, a intrat pentru Dinamo în minutul 78 în locul lui Daniel Popa.
Cei mai tineri jucători utilizați în acest sezon:
Gabriel Răducan (07.11.2000) Sepsi
Aleksandru Longher (08.06.2000) Dinamo
Robert Neacșu (30.01.2000) Juventus
Alexandru Ilie (19.01.2000) Juventus
Vladimir Screciu (13.01.2000) U Craiova
DINAMO - SEPSI 0-0
DINAMO: Muțiu – Corbu, M. Popescu, Dudea, Vl. Olteanu – D. Nistor, Mahlangu, Palici – Hanca, D. Popa, Pesici
Antrenor: Florin Bratu
Rezerve: Brănescu – Nica, I. Șerban, R. Grigore, Longher, Fl. Vasile, Răducan
SEPSI: Niczuly – Dalmau Martinez, Viera, Ghinga, Sato Daisuke – Gorrin Rodriguez, Petrovikj – Tandia, Ross, Hamed – Simonovski
Antrenor: Eugen Neagoe
Rezerve: Jovanovski – C. Dima, Dumbravă, I. Ursu, Filipe De Oliveira, M. Burlacu, Veress
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș) / Asistenți: Ionel Dumitru (Gherghița) și Marius Badea (Rm. Vâlcea) / Rezervă: Iulian Călin (Ștefănești) / Observator: Alexandru Deaconu (București)
clasament play-out
Etapa 14 din play-out:
Azi
Dinamo - Sepsi 0-0
Sâmbătă
18:30 Botoșani - Gaz Metan
21:30 Juventus - Voluntari
21:30 Chiajna - ACS Poli
{{text}}