Naționala României de handbal feminin s-a calificat la Campionatul European din acest an de pe primul loc, după ce astăzi a învins și reprezentativa Portugaliei, scor 32-28. Vom fi cap de serie la tragerea la sorți de pe 12 iunie, la Paris.
România a sărbătorit, la Buzău, a 12-a prezență la un turneu final continental. ”Tricolorele” au încheiat grupa cu un succes facil în fața Portugaliei.
În fața "cenușăresei" grupei, România a jucat azi la Buzău fără două dintre piesele importante, Neagu și Dumanska, lăsate în afara lotului de Ambros Martin. Ibericul a vrut să testeze și alte jucătoare, care abia acum fac cunoștință cu prima reprezentativă.
Așa au apărut pe teren Adespii, Țicu, Rațiu, Băcăoanu, Vișan, Pristavița, Florică, toate cu sub 10 selecții în echipa națională. Și startul a fost unul lansat. 6-1, apoi 9-2 pentru "roșii" care au arătat multă dtereminare și dorință. Cu trecerea timpului însă, ritmul nu a mai fost același, și Portugalia nu a avut nevoie de prea multe invitații de a reveni în joc.
Ca înainte de vacanță, speriate parcă și de accidentarea Andreei Adespii, fetele nu au mai pus prea mult osul în apărare. S-a jucat cu garda jos, totul pe faza de atac. S-a înscris rapid în ambele porții, deși problema învingătoarei nu s-a pus în nici un moment.
România a avut mereu avans de cel puțin 6 lungimi. Portugalia a jucat curajos, antrenorul Artur Rodrigues a ales să joace fără portar, dorind ca și lusitanele sale să facă parte din spectacol. Portugalia a pus probleme în atac, dar și a încasat 5 goluri din jumătatea adversă! Asta până în ultimele 10 minute când motoarele abia au mai turat.
S-a terminat 32-28, a cincea victorie în grupă pentru România, una care asigură calificarea la turneul final din Franța de pe primul loc. O horă a "tricolorelor" acompaniată de aplauzele a 2.000 de fani care 60 de minute au urmărit un spectacol într-o saună uscată! "Tricolorele" s-au plâns de condițiile inumane de a juca un meci de handbal, dar au trecut peste, fascinate de iubirea cu care au fost întâmpinate de fanii buzoieni.
Ghinion pentru Adespii!
În minutul 4, secunda 13, în Sala Sporturilor "Romeo Iamandi" s-a făcut liniște, răsunând doar țipetele de durere ale interului stânga Andreea Adespii. Aceasta a alunecat la o fază de atac și și-a răsucit genunchiul drept. În zilele următoare se va ști cât de gravă este accidentarea jucătoarei de la HCM Rm. Vâlcea, care azi a îmbrăcat abia pentru a doua oară tricoul "naționalei", într-un joc oficial. Adespii va efectua azi o rezonanță magnetică și va afla dacă are ligamentele genunchiului rupte sau doar întinse.
Debut cu gol din poartă în poartă
Pauala Vișan a jucat azi primul său meci în echipa națională, chiar în sala în care a jucat cel mai mult timp în carieră, ea evoluând în trecut la Buzău. Evoluția goal-keeperului de 34 de ani a fost una entuziasmantă. A avut 6 intervenții salutare în cea de-a doua repriză și a și marcat un gol din poartă în poartă!
"Asta am în sânge, marchez la club, trebuie să o fac și la națională", a glumit handbalista de la HC zalău. Recunoaște că a avut mari emoții. "Am avut emoții, dar am avut un suport extraordinar de la Jaume Fort, antrenorul cu portarii, cât și de la Ambros Martin. Nu m-am simțit singură nici un moment", a comentat Paula. Ar fi bucuroasă să mai fie chemată la echipa națională ca să ajute în continuare. "Atât timp cât voi fi solicitată, vin cu inima deschisă", a încheit Paula.
"Încheiem o campanie foarte grea, cu o grupă dificilă. Sunt foarte mulțumit pentru că am terminat pe primul loc o grupă din care a făcut parte și campioana olimpică Rusia. Vine acum o binemeritată vacanță și apoi ne gândim la viitor. Vom afla grupa la Europene și vom putea face alte discuții" Ambros Martin, antrenor România
Desfășurarea liveTEXT a meciului
ROMÂNIA - PORTUGALIA 32-28
S-a terminat meciul!
min. 49: România a reușit două goluri consecutive din poartă în poartă.
A început repriza secundă!
min. 30: După prima repriză România conduce cu 19-12.
min. 27: Țicu e eliminată pentru două minute, dar Buceschi scapă pe contraatac și reușește un șut-bombă cu 85 km/h.
min. 23: Denisa Dedu reușește o paradă spectaculoasă și salvează România de la un gol ca și făcut.
Selecționerul nostru cere și el time-out la scorul de 10-7 pentru România.
După 7 minute și jumătate, antrenorul Portugaliei cere time-out! Scorul e 6-1.
A început meciul!
LOTUL ROMÂNIEI
- Portari: Yulyia Dumanska (SCM Craiova), Denisa Dedu (Siofok), Paula Vişan (HC Zalău)
- Extreme stânga: Valentina Ardean Elisei (SCM Craiova), Cristina Florica (HCM Rm Vâlcea)
- Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Larisa Tamaş (HC Zalău)
- Centri: Eliza Buceschi (ASC Corona 2010 Braşov), Cristina Laslo (Buducnost), Laura Pristaviţa (CSM Bistriţa), Ana Maria Ţicu (SCM Craiova)
- Pivoţi: Crina Pintea (HC Issy Paris), Raluca Băcăoanu (HCM Rm Vâlcea), Andreea Adespii Molnar (HCM Rm. Vâlcea), Daniela Raţiu (CSM Bistriţa)
- Interi dreapta: Melinda Geiger (Sifok), Ana Maria Drăguţ (HC Zalău), Laura Popa (ASC Corona 2010 Braşov)
- Extreme dreapta: Laura Chiper (ASC Corona Braşov), Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti), Antrenori: Martin Ambros şi Horaţiu Paşca
{{text}}