Tenis

Furtuna Simona Halep » Victorie în mai puțin de o oră cu Elise Mertens! S-a calificat în sferturi la Roland Garros

+11 Foto
FOTO: Raed Krishan

Articol de Sergiu Alexandru  —  luni, 04 iunie 2018

Simona Halep, locul 1 WTA, s-a calificat în sferturile turneului de la Roland Garros după ce a trecut categoric de Elise Mertens, locul 16 WTA, scor 6-2, 6-1. 

  • Simona Halep va juca în sferturi cu învingătoarea partidei Angelique Kerber - Caroline Garcia.

Citește și: Prima reacție a Simonei Halep după victoria fabuloasă de la Roland Garros: "A fost meciul perfect"

Primul set a început echilibrat, dar Simona a jucat mai bine pe final. După 35 de minute, Simona a închis setul, jucătoarea noastră servind foarte bine, fiind agresivă și lovind puternic. Jocul lui Halep a fost unul excelent în acest set, controlând majoritatea game-urilor și reușind două break-uri, grație agresivității și preciziei loviturilor.

Simona Halep a dominat și mai tare setul secund. A controlat autoritar jocul și nu a cedat niciun game. A făcut trei break-uri și a condus cu 5-0. La acest scor, Mertens a forțat și a făcut un break, dar Simona a revenit și a câștigat setul cu 6-1.

Simona Halep - Elise Mertens 6-2, 6-1

MECI SIMONA HALEP: Simona mai face un break și câștigă meciul, calificându-se în sferturi de finală.
Break Mertens, 1-5: 
Belgianca a câștigat primul game din acest set. A forțat pe serviciul Simonei și a câștigat game-ul
Break Halep, 5-0:
Jucătoarea noastră va servi pentru câștigarea meciului. A mai făcut un break la 0 și este la un pas de calificarea în sferturi.
Game Halep, 4-0:
Simona este tot mai aproape de victorie. A revenit în acest game de la 0-30 și a câștigat și acest game

Break Halep, 3-0: Simona mai face un break, de data aceasta la zero. Halep domină autoritar meciul și Mertens nu reușește să îi pună probleme, jucătoarea noastră fiind tot mai aproape de victorie
Game Halep, 2-0:
Jucătoarea noastră își mărește avantajul după un game foarte bun reușit de Simona, grație unui serviciu excelent. 
Break Halep, 1-0:
Simona Halep începe perfect meciul. Jucătoarea noastră a continuat jocul foarte din primul set și a forțat pe serivicul lui Mertens, reușind break-ul. 

A început setul doi. Mertens servește prima

SET SIMONA HALEP, 6-2: După 35 de minute, Simona închide setul. Jucătoarea noastră a servit din nou foarte bine și a câștigat fără emoții game-ul. Jocul lui Halep a fost unul excelent în acest set, controlând majoritatea game-urilor și reușind două break-uri, grație agresivității și preciziei loviturilor.

Break Halep, 5-2: Halep este la un game de câștigarea setului, după încă un break. Simona reușește unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din acest an. Jucătoarea noastră este foarte ofensivă, lovește agresivă și domină autoritar schimburile
Game Halep, 4-2:
Simona închide din nou game-ul rapid, grație serviciului. Simona este agresivă și presează, fiind în controlul partidei. Jucătoarea noastră joacă foarte ofensiv, având deja 6 urcări la fileu și lovind câștigător în 5 dintre acestea
Game Mertens, 3-2:
Elise revine în game după ce a fost condusă cu 0-30. Belgianca încearcă mereu să fie agresivă și întră foarte mult în teren. Simona a greșit mai mult în acest game, ratând câteva retururi. Diferența cea mai vizibilă dintre cele două jucătoare este la deplasarea în teren. Simona se mișcă excelent și ajunge la majoritatea mingilor, lovind mingea din poziții foarte bune
Game Halep, 3-1:
Simona controlează începutul de meci. Nu face greșeli, este sigură pe ea și o plimbă mult pe Mertens, cu lovituri în colțul terenului. Serviciul funcționează perfect la Simona, jucătoarea noastră reușind și un as, cu serviciul al doilea. Mertens încearcă să intre tot mai mult în teren, iar când o face îi pune probleme Simonei
Break Halep, 2-1:
După un game maraton, de 10 minute, Simona Halep face primul break. Simona a profitat de serviciul mai slab ai lui Mertens și a forțat la retur. În plus, Halep este foarte agresivă și lovește mingile foarte lung, punând-o în dificultate pe Mertens.
Game Halep, 1-1:
Simona egalează rapid. A închis game-ul imediat, grație unui serviciu foarte bun. Punctele au fost scurte, Mertens neputând să returneze periculos
Game Mertens, 0-1:
Mertens câștigă primul game din acest meci. Belgianca a servit bine, a lovit puternic și a fost agresivă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.