Tenis

SIMONA HALEP - ELISE MERTENS // Așa joacă o campioană! 3 mutări câștigătoare în victoria categorică a Simonei Halep de la Roland Garros

FOTO: Raed Krishan

Articol de Sergiu Alexandru  —  Monday, 04 June 2018

Simona Halep, locul 1 WTA, s-a calificat în sferturile turneului de la Roland Garros după ce a trecut categoric de Elise Mertens, locul 16 WTA, scor 6-2, 6-1. (Detalii aici)

  • Simona Halep va juca în sferturi cu învingătoarea partidei Angelique Kerber - Caroline Garcia.

Jocul Simonei Halep a fost la cel mai înalt nivel, Simona reușind unul dintre cele mai bune meciuri din acest an. Jucătoarea noastră a controlat meciul, reușind să domine schimburile și să anuleze jocul adversarei.

1. Agresivă, ofensivă, surprinzătoare

Simona a dominat cu autoritate, grație unui joc extrem de ofensiv. Halep, spre deosebire de alte meciuri, a forțat pe întreaga durată a meciului, căutând lovitura decisivă și să o pună în dificultate pe adversară. Aproape toate loviturile Simonei au fost agresive și bine plasate, reușind 16 puncte direct câștigătoare.

8
game-uri la rând a câștigat Simona Halep

2. serviciul impecabil

Serviciul Simonei a fost la cei mai înalți parametri. Primul serviciu a fost unul puternic și agresiv, în timp ce al doilea a fost bine plasat și nu i-a permis lui Mertens să returneze agresiv. Simona a cedat pe propriul serviciu doar la 5-0 în setul secund, când Mertens a făcut un break.

Pe primul serviciu,Simona a avut un procentaj de 75% și a câștigat 19 puncte din 30. În plus, Simona a surprins-o pe Mertens cu venirile la fileu. Cu fiecare ocazie, Simona a urcat și a lovit decisiv, belgianca nereușind să contracareze urcările româncei.

3. Tactică foarte bună

Simona a știut să se folosească de principalul său atu, deplasarea în teren. Halep a alergat și a alunecat perfect în meciul de azi, ajungând la aproape toate loviturile lui Mertens.

În plus, Simona a speculat faptul că Mertens nu excelează la acest capitol și și-a adaptat jocul. Halep a lovit foarte des în colțurile terenului, a schimbat de multe ori direcția loviturilor și a lovit variat. Belgianca a fost depășită complet și nu a avut niciun răspuns la jocul Simonei.

61de puncte a câștigat Halep, din 98 jucate

Citește și: Prima reacție a Simonei Halep după victoria fabuloasă de la Roland Garros: "Am jucat excelent"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.