Liga 1

CFR Cluj a reziliat contractul cu Dan Petrescu!

Foto: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 04 iunie 2018

CFR Cluj a anunțat pe site-ul oficial că a reziliat de comun acord contractul cu antrenorul Dan Petrescu!

Schimbarea anunțată în exclusivitate de Gazeta Sporturilor în urmă cu o săptămână a fost oficializată azi.

Cel mai probabil, Edi Iordănescu îi va lua locul "Bursucului" la cârma ardelenilor, iar Dan Petrescu va lua drumul Chinei.

"Clubul CFR 1907 Cluj și antrenorul care ne-a adus al 4-lea titlu de campioană, Dan Petrescu, au ajuns la un acord amiabil pentru rezilierea contractului! Familia CFR îi mulțumește pentru toată munca depusă în acest sezon încununată cu titlul de campioană! Cifrele extraordinare pe care echipa noastră le-a avut sub comanda lui Dan Petrescu arată încă o dată că munca, dăruirea sa și a întregului staff tehnic nu au fost în zadar: 79 de puncte, 54 de goluri marcate, doar 19 primite, neînvinși pe teren propriu, 22 de meciuri fără gol primit, iar în final titlul de campioană a României.

Fără doar și poate, Dan Petrescu și-a lăsat amprenta asupra CFR-ului. Cu experiența sa a reușit să formeze la Cluj un grup extrem de unit, grup care în cele din urmă a învins. Cei buni vor triumfa mereu, iar noi am demonstrat deja că suntem cei mai buni din România și vom lupta pentru a reveni în elita fotbalului European așa cum v-am obișnuit. Împreună am scris o frumoasă pagină în istoria clubului nostru! Mister, îți urăm multă baftă în continuare în cariera de antrenor! Clujul va rămâne mereu casa ta! Mulțumim!" Comunicat CFR Cluj

Click pe imagine pentru zoom!

Ce urmează pentru Petrescu

Dan Petrescu, 50 de ani, va merge în China, la Guizhou Hengfeng,  unde va câștiga 1,8 milioane de euro pe an, de peste patru ori mai mult decât primea la CFR. Dan bifează a treia experiență în Asia după Al Arabi, din Qatar, și Jiangsu Sunning, din China. Petrescu va fi implicat în bătălia pentru salvarea de la retrogradare cu Guizhou Hengfeng.

Iordănescu junior a refuzat o propunere din Arabia Saudită și una de la Sheriff Tiraspol, campioana Moldovei, pentru a semna cu CFR Cluj. Fiecare dintre oferte îi aducea bani mai mulți, dar Edi a preferat mediul de la Cluj, adică o echipă mai bună și planuri mai înalte.

Citește și: EXCLUSIV CFR Cluj s-a înțeles cu noul antrenor! Ce salariu va avea + de ce au vrut clujenii să scape de Petrescu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.