Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Reglaj financiar și o performanță remarcabilă în 18 luni! » Drumul Mihaelei Buzărnescu din abisurile clasamentului până în TOP 30

FOTO: Raed Krishan

Articol de Luminiţa Paul   —  marţi, 05 iunie 2018

Mihaela Buzărnescu a început anul 2017 în abisurile clasamentului mondial, iar acum, după ”optimi” la Paris e în Top 30. 

Poveștile extraordinare încep uneori din nimic. Sau așa pare, pentru că, de fapt, mereu există un punct de plecare și apoi unul de inflexiune.

Pentru Mihaela Buzărnescu, mulți ani, între 2011 și 2016 inclusiv, s-au scurs în durere și incertitudine. Două operații la genunchi, suferință persistentă, tentația de a renunța la tenis și încăpățânarea de a mai încerca, de a nu renunța. Românca a început sezonul 2017 pe locul 540 în lume, acordându-și însă răgazul mental de a nu ceda.

Avea săptămâni mai senine și altele rele, genunchiul când o supăra, când îi oferea zile liniștite, dar, oricum, era o situație mai bună, în care măcar putea juca. Cu fizioterapie, cu exerciții, încet-încet, suferința a cedat și i-a permis Mihaelei să construiască în turnee.


Să câștige meciuri, să avanseze în clasament. Iar când totul s-a legat, ascensiunea a fost aproape neîntreruptă. A străbătut în un an și jumătate drumul de la poziția 540 la 30. Unul dintre cele mai spectaculoase și surprinzătoare salturi. Pentru cei care nu-i știau jocul și ambiția.

2 ianuarie 2017 – locul 540 WTA

Buzărnescu începea sezonul departe în clasamentul mondial. Pierdea la mjlocul lunii în turul 2 al calificărilor la Australian Open, apoi nu mai juca până în martie din cauza recidivei durerilor la genunchi.

29 mai 2017 – locul 377 WTA

Cu exact un an înainte de startul Roland Garros-ului 2018, românca își îmbunătățea clasamentul în turnee mici, cu premii de pornind de la 15.000 și 25.000 de dolari, în orașe precum Karși (Uzb), Himki (Rus), Dunakeszi (Ung), Bastad (Sue).

19 iunie 2017 – locul 267 WTA

Salt de mai bine de 100 de locuri după victoria de la Hodmezovasarhely (Ung), cea mai importantă a ei de până atunci, turneul având premii de 60.000 de dolari.


26 iunie 2017 - locul 213 WTA. A venit și al doilea concurs cu victorie, consecutiv, la Izmir (Tur), tot cu bursă de 60.000 de dolari.

17 iulie 2017 – locul 139 WTA

Pierzând în turul 2 al calificărilor la Wimbledon, a mers din nou în turnee challenger, iar victoriile de la Getxo (Spa, premii totale de 25.000 $) și Versmold (Ger, 60.000 $) au urcat-o în Top 150.

18 septembrie 2017 – locul 102 WTA

O vară care a inclus calificarea în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, la US Open, învinsă de Wozniacki în turul 1. Apoi încă un turneu câștigat, de 80.000 de dolari, la Biarritz (Fra) și apropierea de Top 100.

16 octombrie 2017 – locul 89 WTA

Urcarea între primele 100 de jucătoare ale lumii a venit odată cu atingerea primei semifinale WTA din carieră, la Linz (Aut), turneu de categorie International, cu victorii la Kontaveit, Tomljanovic și Bencic.

27 noiembrie 2017 – locul 59 WTA

Încă 30 de locuri parcurse în sus, după ce Mihaela a triumfat în alte trei turnee, Poitiers (Fra), Tokyo (Jap) și Toyota (Jap), unde premiile totale au fost de 100.000 de dolari, respectiv 60.000 ultimul.

1 ianuarie 2018 – locul 56 WTA

Începea noul sezon cu 484 de trepte mai sus decât anul 2017, grație celor 7 titluri challenger cucerite și a semifinalei de la Linz.

15 ianuarie 2018 – locul 44 WTA

Ascensiunea continua cu prima finală WTA a carierei, cea de la Hobart, pierdută însă în fața belgiencei Elise Mertens.

19 februarie 2018 – locul 39 WTA

Urcă în Top 40, după turul 3 de la Doha, turneu Premier 5, în care reușea s-o învingă pe Ostapenko, campioana de la Roland Garros 2017 pentru prima victorie de Top 10 din carieră.

7 mai 2018 – locul 32 WTA

Își atingea cel mai bun loc după o nouă finală WTA, jucată la Praga și pierdută în fața Petrei Kvitova. Venea apoi semifinala de la Strasbourg și rezultatul cel mai mare, optimi de finală la Roland Garros!

"Sincer, nu mă așteptam la aceste rezultate. Nicio clipă nu m-am gândit în momentul în care am plecat de la echipe din Olanda la sfârșitul lui mai și m-am dus în Ungaria că voi avea așa rezultate pe parcursul acestor luni. Clar, sunt foarte fericită acum pentru ceea ce am reușit, am demonstrat că se poate"

"Aș vrea să fiu top 50 la finalul anului viitor, frumos ar fi să fiu și favorită la un Grand Slam, dacă ar fi să fie la Roland Garros și mai bine, dar nu vreau să mă gândesc, să pun presiune"

Mihaela Buzărnescu, la finalul lui 2017

Reglaj financiar în 2018

"Am avut și niște datorii. Am reușit să le acopăr. Nu e ușor, la nivelul acesta sunt niște sume mult mai mari pe care trebuie să le cheltuiești, dacă mergi cu cineva. Biletele de avion sunt mult mai scumpe, turneele sunt mult mai îndepărtate. E bine că e tatăl meu și nu trebuie să folosesc două camere, dar oricum e greu. Sper să fie mai bine de la anul", spunea Miki la finele lui 2017.

Datoriile, aproximativ 25.000 de euro, au fost rambursate, iar acum a ajuns la un total de 900.000 de dolari în carieră, dintre care în 2018 a adunat cel mai mult, peste 520.000.

263.829 $de dolari câștigase Mihaela Buzărnescu anul acesta până la începerea Roland Garros-ului

640.646 $era totalul câștigurilor ei din tenis într-o carieră profesionistă începută în 2004

220.000 €va primi românca pentru prezența în "optimile" de la Paris, cărora li se adaugă 4.750 pentru turul 1 la dublu mixt și cel puțin 76.000 pentru calificarea în "sferturi" la dublu. Ultimele două se împart însă cu partenerii

În "sferturi" la dublu

Luni, Mihaela Buzărnescu și Irina Bara s-au calificat între primele 8 perechi pe tabloul de la Roland Garros. Româncele au trecut cu 6-4, 6-3 de americancele Jennifer Brady și Vania King, urmând să le aibă adversare în continuare pe favoritele 8, Hao-Ching Chan (Tpe) și Zhaoxuan Yang (Chn).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.