International   •   Campionate   •   Barcelona

De ce jucătorilor crescuți de La Masia le e atât de greu să triumfe în altă parte » Dezvăluirile unui fotbalist format la academia Barcelonei

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 05 iunie 2018

Jeffren Suarez, 30 de ani, produs al academiei Barcelonei, joacă în prezent la Grasshoppers Zurich și explică într-un interviu pentru Marca de ce e atât de greu pentru un fotbalist crescut de La Masia să triumfe în altă parte.

"Mă așteptam să joc mai mult la Barcelona, dar știm cu toții că în vremea aceea Barça era cel mai bun club din lume, cel mai bun din istorie. Nu era ușor să-ți faci loc în acea echipă. Au fost momente când nu eram OK din punct de vedere fizic. Aveam probleme cu alimentația. În prezent, am schimbat totul din acest punct de vedere și nu mai am probleme cu accidentările.

Când pleci de la Barça nu mai e nimic la fel. Acolo joci din una sau două atingeri de balon. În altă parte se pune mai mult accent pe partea fizică, pe mingile lungi. Pleci de la cel mai mare club din lume și vezi cum stau lucrurile. La Barcelona e ca într-o poveste, nu-ți lipsește nimic, iar când pleci totul se schimbă radical. Trebuie să-ți schimbi felul de a juca și de a gândi, trebuie să te adaptezi și nu e deloc ușor. Contează foarte mult și mentalitatea fiecărui jucător, talentul nu e suficient, trebuie să muncești în mod constant".

34 de meciuria jucat Jeffren la prima echipă a Barcelonei, marcând 3 goluri


Jeffren consideră că strategia catalanilor de a miza mai mult pe transferuri și de a marginaliza jucătorii crescuți de La Masia e greșită:

"Pe vremea mea, toată lumea se aștepta ca jucătorii de la academie să promoveze la prima echipă. În prezent, Barça nu mai funcționează așa. Cei de acolo au văzut că echipele mari fac transferuri importante și au adoptat aceeași strategie. Din punctul meu de vedere, e o decizie greșită. Barça mereu a mizat pe jucători din propria pepinieră pentru a triumfa".

Jeffren a urcat la prima echipă a Barcelonei în 2008. Unul dintre lucrurile cu care se mândrește e golul de 5-0 în victoria Barcelonei contra lui Real Madrid, în 2010.

Jeffren a părăsit Barcelona în 2011, după 7 ani în care a trecut pe la toate categoriile clubului. A mai bifat de-a lungul carierei echipe ca Sporting, Valladolid și Eupen.


Jeffren are dublă cetățenie, spaniolă/venezueleană, are 30 de prezențe în echipele de U16, U17, U19, U20 și U21 ale Spaniei. A câștigat Europenele de U19 și U21 cu spaniolii și, din 2015, a bifat 4 apariții în naționala Venezuelei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.