Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ CAMPIOANĂ

Nicăieri nu e ca în Liga 1! Situație fără precedent în primele 30 de campioane ale Europei

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 06 iunie 2018

Liga 1 e singurul campionat dintre primele 30 de întreceri ale Europei în care, în ultimii 4 ani, titlul a fost câştigat de 4 cluburi din 4 oraşe.

Introducerea sistemului cu play-off nu doar că a dinamizat campionatul intern, dar i-a oferit ceva ce nu mai există niciunde în întreaga Europă. 4 campioane diferite, FCSB, Astra, Viitorul şi CFR, în ultimele 4 sezoane. Mai mult, 4 echipe din 4 oraşe: Bucureşti, Giurgiu, Ovidiu şi Cluj. Acest ultim aspect nu există în niciunul dintre primele 30 de campionate de pe continent.

Singura ţară care se apropie de mozaicul campioanelor din Liga 1 e Rusia. Titlul a ajuns în curtea a 4 grupări, numai că doar două oraşe au triumfat: St. Petersburg o dată, în rest Moscova a ieşit victorioasă prin 3 cluburi: ŢSKA, Spartak şi Lokomotiv. În rest, nu doar că Liga 1 nu mai are echivalent, dar în perioada 2015-2018, în oricare dintre întrecerile din Europa, o formație a câştigat cel puţin două campionate.

Umilinţa Bucureştiului


E o situaţie fără precedent în L1, în ultimele 7 decenii. Practic, de când au luat fiinţă cele mai puternice cluburi, Steaua şi Dinamo, nu a existat ca titlul să meargă 4 ani consecutivi în 4 localități din ţară.

Ultimul deceniu a mai creat o premieră: Bucureştiul a fost pus la respect de provincie. În ultimii 10 ani, titlul a fost cucerit de Capitală de numai 3 ori. Pe deasupra, s-a bifat cea mai neagră pagină din istoria Bucureştiului: 5 ani consecutivi în care n-a gustat din primul loc al Ligii 1: 2008-2012, când CFR (de 3 ori), Urziceni şi Oţelul au câştigat titlul.

8e numărul ţărilor care au aceeaşi campioană în ultimele 4 sezoane: Italia (Juventus), Germania (Bayern), Austria (Red Bull Salzburg), Scoţia (Celtic), Bulgaria (Ludogoreţ), Belarus (BATE Borisov), Polonia (Legia Varșovia) şi Azerbaidjan (Qarabag)

2

e numărul ţărilor în care campioana ultimelor 4 ani a fost exclusiv din capitală: Serbia (Partizan şi Steaua Roşie), Polonia (Legia Varşovia)


7 e numărul ţărilor care au sistem cu play-off şi play-out: România, Belgia, Cipru, Serbia, Bulgaria, Polonia, Danemarca

Craiova, următoarea pe listă?

Sezonul viitor are şanse să ducă acest record şi mai sus. Am putea avea a 5-a echipă diferită care ia titlul în al 5-lea an consecutiv şi care să fie chiar şi din al 5-lea oraş. U Craiova e clubul care a avut o ascensiune importantă în ultimele ediţii. Acum 4 ani a promovat, acum 2 ani a evoluat în play-out, anul trecut a fost penultima în play-off, iar acum a urcat pe podium. Ultima dată când oraşul Craiova a dat campioana în Divizia A a fost în urmă cu aproape 3 decenii, în 1991.

Campioanele ultimelor 4 sezoane în primele 30 de țări din Europa

Alte situaţii asemănătoare în L1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.