Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

SIMONA HALEP - GARBINE MUGURUZA // Halep intră în teritoriul inamicului » 3 detalii care pot influența decisiv semifinala de joi de la Roland Garros

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 06 iunie 2018

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) și Garbine Muguruza (24 de ani, 3 WTA) țin capul de afiș al semifinalelor Roland Garros, într-un duel care nu decide doar finalista ci și ocupanta locului 1 WTA. Pe cealaltă jumătate a tabloului se înfruntă americancele Sloane Stephens și Madison Keys. 

  • Semifinalele sunt mâine, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Eurosport România. Orele disputelor urmează a fi anunțate în această seară. 

Garbine Muguruza a fost dominantă astăzi în fața Mariei Sharapova, pe care a învins-o cu 6-2, 6-1 . Simona Halep a avut o misiune mai dificilă contra lui Angelique Kerber. După un start ezitant, românca și-a ridicat nivelul jocului, reușind puncte spectaculoase, aplaudate chiar de adversară (vezi AICI!), și s-a impus, scor 6-7, 6-3, 6-2.

AVANTAJUL SIMONEI: HAI CU DECISIVUL!


Garbine Muguruza, campioana din 2016 de pe zgura pariziană,  a petrecut doar 370 de minute pe teren în ediția actuală de la Roland Garros, față de 453 ale Simonei Halep

Diferența dintre ultimele două înfruntări este însă mult mai mare. Simona Halep a jucat astăzi un meci-maraton contra lui Angelique Kerber (vezi detalii AICI), de două ore și 16 minute, în timp ce spanioloaica a executat-o în doar 73 de minute pe Maria Sharapova (vezi detalii AICI!).

Mai mult, cel mai lung meci al lui Garbine a fost în primul tur, contra Svetlanei Kuznetsova, două ore și 7 minute, iar în optimile de finală a jucat doar două game-uri contra Lesiei Tsurenko, ucraineanca abandonând din cauza unei accidentări.

Totuși, deși oboseala și-ar putea spune cuvântul, experiența meciurilor lungi se poate transforma într-un avantaj pentru Simona în cazul în care meciul intră în decisiv.


Parcursul Simonei Halep 

Meci Durată
Halep - Riske / 2-6, 6-1. 6-1 1:37
Halep -  Townsend / 6-3, 6-1 1:10
Halep - Petkovic  / 7-5, 6-0 1:30
Halep - Mertens / 6-2, 6-1 1:00
Halep - Kerber / 6-7, 6-3, 6-2 2:16

parcursul lui Garbine Muguruza

Meci Durată
Muguruza - Kuznetsova / 7-6, 6-2 2:07
Muguruza - Ferro / 6-4, 6-3 1:27
Muguruza - Stosur / 6-0, 6-2 1:03
Muguruza - Tsurenko / 2-0, abandon 20 de minute
Muguruza - Sharapova / 6-2, 6-1 1:13

Halep NU PIERDE ÎN SEMIFINALĂ LA ROLAND GARROS!

Simona a mai jucat de două ori semifinale Roland Garros și a câștigat de fiecare dată, în 2014 contra lui Petkovici (6-2, 7-6) și în 2017 împotriva Pliskovei (6-4, 3-6, 6-3). 

Muguruza are de ce să se teamă, deși jucătoarea iberică stă mai bine la meciurile directe cu Simona: 3 victorii din 4 întâlniri. Ultimul meci direct a reprezentat o înfrângere drastică a actualului lider WTA,  în finala de anul trecut de la Cincinnati, scor 1-6, 0-6.



Singura victorie a lui Halep a venit pe zgură, în 2015, în optimile de finală de la Stuttgart, scor 3-6, 6-1, 6-3. 

AVANTAJUL MUGURUZEI

Muguruza este una dintre cele mai impunătoare jucătoare din circuit. Garbine profită de înălțimea ei, 1.82, cu 14 centimetri mai înaltă decât Simona, fiind posesoarea unui serviciu excelent, primul atingând deseori valori de 180 de km/h.

Muguruza se remarcă în raliurile din spatele terenului, lovind puternic, plat, atât cu forehand-ul cât și cu backhand-ul. Ca orice jucător spaniol, Garbine se simte cel mai bine pe zgură, declarând în numeroase rânduri că este "teritoriul ei".

Vezi și: Muguruza, înaintea înfruntării cu Halep din semifinale: "O să mă bucur rezervat astăzi"

CALCULE: bătălia pentru locul 1 continuă! Ce trebuie să facă Simona Halep pentru a rămâne lider mondial

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.