Liga 1

Lupescu le-a scris arbitrilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, oficialul care face delegările arbitrilor, le-a transmis acestora un mesaj înainte de începerea returului, solicitându-le să nu se amestece în lupta echipelor din Liga I, să fie echidistanţi şi corecţi, informează FRF.

"Stimaţi arbitri, acum, cu puţine zile înaintea reluării ediţiei 2007-2008 a campionatului naţional Liga I, vă rog, înainte de toate, să nu acordaţi atenţie întregului climat care se creeaza atât în jurul dumneavoastră, cât şi în jurul nostru, al FRF. Ştim prea bine că otrăvirea atmosferei se poate transforma oricând în duşmanul tuturor celor implicaţi în fotbal, acţionând aidoma unui bumerang. În acest sens, vă rog să vă păstraţi luciditatea şi să daţi dovadă, în cele 15 etape care au rămas de disputat până la sfârşitul sezonului, de echidistanţă, competenţă, profesionalism şi corectitudine", se arată în comunicatul semnat de Lupescu.

Acesta a afirmat că regulamentele şi legile jocului sunt aceleaşi pentru toate echipele, iar rolul arbitrului nu este acela de om care dă sentinţe, "ci de arbitru în adevăratul înţeles al cuvântului, imparţial în totalitate". "Fiţi convinşi că, făcându-vă datoria cu onestitate, ne veţi demonstra că faceţi parte din proiectul nostru de modernizare a arbitrajului românesc, acesta înregistrând deja o semnificativă ascensiune, şi, astfel, veţi beneficia de întregul nostru sprijin. Lăsaţi echipele să-şi decidă singure supremaţia. Nu vă amestecaţi în lupta lor, pentru că interesul nostru nu este acela de a vă sancţiona, ci de a asigura fotbalului nostru cel mai propice climat. Succes!", le-a transmis Lupescu arbitrilor înainte de reluarea campionatului.

Între federaţie şi cluburile din Liga I s-a declanşat un diferend după ce FRF a refuzat să schimbe modalitatea de delegare a arbitrilor. LPF a trimis, luni, la FRF, o adresă prin care solicită aplicarea dorinţei a 14 cluburi din Liga I privind trecerea la sistemul de delegare a arbitrilor prin tragere la sorţi. În primele 19 etape ale Ligii I, delegările au fost făcute de directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, conform unei hotărâri a Comitetului Executiv al federaţiei. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat că federaţia se opune modificării sistemului de delegare a arbitrilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.