Dinamo a atenuat în primăvară din rușinea ratării ediției, asigurându-și cifre pozitive cu adversarii din partea secundă a clasamentului.
Florin Bratu a preluat Dinamo în play-out și a încheiat sezonul cu 11 victorii, o remiză și 2 eșecuri. La primul său mandat ca antrenor principal, "Mitraliera", 38 de ani, a rebranduit echipa și-a dat speranțe jucătorilor și fanilor pentru campionatul ce urmează.
Într-o zonă a clasamentului unde Dinamo n-a avut adversari, aproape că a spulberat niște echipe modeste, roș-albii au bifat puține detalii pentru a impresiona pe ultima sută de metri la capătul unui sezon negru.
GSP.ro a făcut analiza a ceea ce a realizat Bratone în prima sa aventură ca tehnician.
1. Campioana play-out-ului
Dinamo a terminat pe locul 7, mai sus nu avea cum. Adică a doua cea mai slabă clasare din istoria de 7 decenii a grupării. Totuși, "câinii" n-au avut probleme în a fi "campioana play-out-ului", adunând cele mai multe puncte, 34 la număr. Un record. Comparativ, în 2015/'16 cele mai multe puncte pe durata celor 14 etape din play-out le-a scos Concordia - 26, iar în 2016/'17 - Poli Iaşi, 28 de puncte.
2. Procentaj de victorii: 78 la sută
A suferit două înfrângeri. Totuşi, remarcabil faptul că a izbutit 11 victorii, cele mai multe reuşite de o echipă pe durata unui play-out, și că a jucat corect toate meciurile. A pierdut foarte surprinzător cu Juventus Colentina (1-2), acasă, apoi la Sfântu Gheorghe, 0-2 cu Sepsi. Covăsnenii lui Eugen Neagoe sunt singurii care au ținut piept "câinilor" în play-out, Bratone și compania obținând doar un punct din 6 cu ei.
3. A depășit FCSB la numărul de goluri all time
"Câinii" au și ei un motiv de mândrie: au echipa care a marcat cele mai multe goluri în ediţia 2017/'18 - 68 la număr, cu două peste eterna rivală. Astfel, roş-albii au ajuns la 4.058 de goluri, în timp ce roş-albaştrii au 4.056. Dar roș-albii au avut 4 meciuri în plus. Elevii lui Bratu au avut o medie de 2 goluri pe partidă în primăvară, ai lui Dică doar 1,4 pe meci.
4. Locul 2 în clasamentul U21
Nu a reuşit să egaleze Viitorul, dar Bratu a schimbat mult faţa echipei, utilizând în număr mare tineri. În total, Dinamo a avut 11 jucători U 21, locul 2, după Viitorul - 14. În plus, l-a dat şi pe cel mai tânăr jucător al ediţiei, este vorba de Gabriel Răducan, 17 ani și jumătate.
5. Podium în topul pasatorilor
Deşi au avut 4 etape în plus şi adversari mai uşori, "câinii" nu l-au depăşit pe Deac în topul pasatorilor (11 assist-uri). Roș-albii au ocupat celelalte două poziții ale podiumului: cu 10 pase decisive, Nistor a încheiat pe 2, iar pe 3 a terminat Salomao, 9 assisturi. De remarcat totuşi, Nistor ocupă locul 1 în clasamentul pasatorilor pe anul calendaristic 2018 - 7 assisturi. De asemenea, Nistor 5 pase decisive şi Salomao 4 assisturi au fost cei mai buni pasatori din play-out.
14 puncteau pus distanță dinamoviștii între ei și botoșăneni, care au ocupat locul secund în play-out
6 victorii consecutive
a reuşit Dinamo cu Bratu pe bancă, performanţă realizată în acest sezon doar de CFR
2 străini
străini a utilizat Dinamo în etapa a 12-a din play-out, 2-0 cu Voluntari, cei mai puţini din ultimii 3 ani, de la Dinamo - Rapid (2-0) din 11 aprilie 2015, cu Stoican pe bancă
{{text}}