Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

EXCLUSIV Adi Ilie "a semnat" cu rivala FCSB! Mutare fabuloasă reușită și cum pune umărul la dominația Ligii 1

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 08 iunie 2018

Gigi Becali pierde la rând campionate în favoarea unor personaje legendare din istoria Stelei. În 2017 a devenit campion Gheorghe Hagi în competiția cu FCSB, în vara asta a cucerit titlul Dan Petrescu.

În afara lui Petrescu, la Cluj a mai existat un nume mare din istoria roș-albaștrilor, implicat în politica echipei fără să dețină oficial un post în organigramă: Adrian Ilie.

"Cobra" și Copilu

Atacantul poreclit "Cobra" a fost manager al Stelei din 2007 până în 2008, când a demisionat fiindcă nu se simțea suficient de influent în club. A activat într-o vreme ca impresar, timp în care s-a mai ocupat și de afaceri care nu aveau legătură cu fotbalul. Se implică din nou în conducerea unei echipe datorită amiciției care-l leagă de Marian Copilu.


Copilu e un personaj la fel de discret ca implicarea lui Ilie la CFR. Teoretic, Marian e vicepreședinte și nu și-a asumat în public decizii importante. În realitate, el e mâna dreaptă a patronului secretos Ionuț Varga și controlează tot ce se petrece la Cluj. El a negociat cu Edward Iordănescu, înlocuitorul lui Petrescu, tot el are ultimul cuvânt și în privința transferurilor.

Iar Adi Ilie funcționează ca un consilier din umbră al conducătorului, un sfătuitor foarte experimentat în fotbal. Surse din Gruia susțin că, fără să dețină post, Ilie are un rol măcar la fel de important și de influent pe cât sunt cele pe care le joacă directorul sportiv Bogdan Mara și șeful scoutingului, Marius Bilașco.

Gigi îi contesta ideile

Adrian a plecat de la Steaua în iulie 2008, după doar un an, și a apărut acum ca un rival al roș-albaștrilor, un adversar care a și învins echipa lui Becali. Adi a renunțat la postul din Ghencea chiar dacă nu a fost în vreun conflict cu Becali, cum a fost Hagi, spre exemplu, înainte să plece.


Fostul internațional s-a prins în anul pe care l-a petrecut în funcție că nu beneficia de libertatea pe care ar fi vrut-o, chiar dacă Gigi nu se implica tocmai în măsura în care se implică azi.

Ilie mizase pe Tiago Gomes, un mijlocaș portughez care avea să confirme ulterior în prima ligă spaniolă, dar Becali nu l-a considerat îndeajuns de bun, l-a dat afară. Managerul a preferat să renunțe și s-a întors acum ca prieten al rivalilor FCSB-ului. 

3 ani, de ajuns pentru istorie

Adrian Ilie a jucat la Steaua doar între 1993 și 1996, dar prestațiile sale în roșu și albastru l-au fixat ca unul dintre cei mai importanți fotbaliști steliști, măcar din perioada de după Revoluție. A marcat 28 de goluri în 85 de partide și mai ales stilul său spectaculos i-a adus admirația și transferul la Galatasaray. A confirmat și în Turcia că era un atacant de top și a trecut pe urmă la Valencia. Nu a mai revenit la Steaua ca jucător. 

Conducerea invizibilă contează mai mult

La CFR, președinte e tot Iuliu Mureșan, același șef din perioada în care Paszkany era proprietarul clubului, doar că oficialul nu mai are nicio putere, nu mai e în stare să hotărască nimic. Nici acționarul principal de pe hârtie, Marian Băgăcean, nu contează în realitate.

Patronul Ionuț Varga și asociatul său Marian Copilu conduc clubul. Plus consilierii oficiali sau ascunși ai lui Copilu: Mara, Bilașco, Adrian Ilie. Mureșan a fost la un pas să fie demis în vara trecută și nici acum nu e sigur de post, poate fi dat afară înaintea sezonului.

Vezi și: GALERIE FOTO Fără cola, dar cu noroi, torțe sau Hîldan și Adi Ilie pe teren! 50 de imagini care arată ce era cu adevărat un derby în România

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.