Bogdan Chipirliu, 25 de ani, a ajuns la Astra vara trecută după un sezon fantastic în Liga a 2-a, an în care marcase 30 de goluri pentru Juventus București, formație care promovase în Liga 1.
Atacantul n-a primit însă foarte multe șanse la prima echipă, fiind folosit rar, atât în campionat, cât și în celelalte competiții. A adunat 350 de minute în toate competițiile, perioadă în care a marcat o dată și a oferit o pasă de gol, însă a intrat pe lista neagră a lui Ioan Niculae, care nu l-a mai dorit la echipă.
De 6 luni a fost trimis să evolueze pentru echipa a doua, la fel ca Robert Vîlceanu și Claudiu Belu, ultimul doar spre finalul campionatului. A marcat acolo de 10 ori în 7 meciuri, însă situația nu s-a schimbat deloc.
Fotbalistul are șanse mari să se despartă de Astra în această vară, fiind nemulțumit de statutul pe care îl are. Și giurgiuvenii par de acord cu rezilierea contractului de comun acord.
"Patronul echipei a dat ordin să plece la echipa a doua. Pur și simplu nu îl plăcea. Nu i-a dat nicio explicație și n-a avut de ales. I-a fost transmis că nu mai are ce căuta la prima echipă și de atunci a jucat în Liga a 3-a, la Astra 2. În vară va pleca sigur!", spun apropiați ai fotbalistului pentru GSP.RO.
{{text}}