Tenis

Deosebiri și asemănări incredibile între RG 1978 și ediția 2018 » Ruzici: 21.616 $! Halep: 2.200.000 €!

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  luni, 11 iunie 2018

După 4 decenii, o româncă a triumfat din nou la Roland Garros # Virginia a jucat atunci aproape la fel de multe meciuri ca şi Simona acum, numai că premiul din ziua de azi e de peste 100 de ori mai mare. 

11 iunie 1978. La Paris, Virginia Ruzici devenea prima jucătoare de tenis din România care triumfa în celebrul turneu de la Roland Garros.

9 iunie 2018. Simona Halep readuce numele României pe trofeul feminin al Openului Francez.

40 de ani fără două zile. Atât despart cele două imense performanţe. Şi tocmai distanţa în timp atât de mare produce şi alte contraste uriaşe între ce a însemnat succesul Virginiei faţă de cel de azi al Simonei. Dar nu există numai deosebiri!

DEOSEBIRI

1. ADVERSARELE

Virgizia Ruzici a beneficiat de o conjunctură extrem de favorabilă. La ediţia din '78, federaţia franceză a interzis participarea jucătoarelor care activau şi într-un circuit paralel. Astfel că Martina Navratilova, Chris Evert, Billie Jean King sau Evone Goolangong nu au fost prezente.

În schimb, anul acesta, nu a lipsit nicio jucătoare importantă. Serena, Şarapova, Kerber, Wozniacki, Muguruza, Azarenka, Svitolina, Pliskova şi toate celelalte jucătoare importante au fost la Paris!

64 de jucătoare au participat la ediţia din 1978, anul acesta au fost de două ori mai multe sportive

2. PREMIUL

În 1978, bonusul financiar pentru câştigătoare la simplu era de numai 100.000 de franci francezi. Ceea ce, la paritatea de atunci faţă de valuta principală, însemna numai 21.616 de dolari! Astăzi, Halep va primi un cec impresionant. 2,2 milioane de euro. De peste 100 de ori peste premiul lui Ruzici.

337.000 $au fost premiile totale ale turneului feminin de la Roland Garros ediţia 1978

19.600.000 €au fost premiile totale la feminin la ediţia din acest an

Diferenţă financiară 1978-2018

Premiul Simonei e de peste 100 de ori mai mare, numai că valoarea banilor era cu totul alta acum 40 de ani în România. De exemplu, ţinând cont de inflaţie, un apartament de lux, într-o zonă bună a Bucureştiului, care costă azi 180.000-200.000 de euro, acum 4 decenii putea fi achiziţionat cu 30.000-35.000 de dolari.

3. LOCUL WTA

Halep a disputat turneul de la Paris, inclusiv finala, din postura de lider mondial. A preluat locul 1 în ierarhia fetelor la finalul anului trecut. În schimb, Ruzici ocupase la finalul lui 1977, anul precedent izbânzii de la Paris, abia poziţia a 16-a, într-un top în care prima era Chris Evert.

4. VÂRSTA

Ruzici era mai tânără. În vara lui '78 avea 23 de ani şi jumătate. Azi, pe Halep o despart numai 3 luni de împlinirea vârstei de 27 de ani!

5. SPONSORUL TEHNIC

Virginia a purtat un echipament FILA, o companie fondată în Italia, la începutul anilor 1900, care ulterior a fost preluată de nişte oameni de afaceri din Coreea de Sud.

Simona a venit cu un echipament Nike, compania numărul 1 în materie în întreaga lume. Nike a semnat contractul cu Halep în luna februarie, la scurt timp după ce a disputat finala de la Australian Open.

6. FELICITĂRILE

La 3 zile de la succesul din '78, Ruzici îi oferea ziaristului Radu Voia un interviu în ziarul Sportul, în care dezvăluia şi modul în care a fost felicitată: "Iată, am aici, la mine, scrisori şi telegrame de la prieteni, de la cei dragi, care m-au încurajat în tot timpul concursului, iar acum mă felicită călduros". Aşadar, scrisori.

Sâmbătă, la numai câteva minute după ultima minge din meciul Halep - Stephens, Simona era deja felicitată în mediul virtual. De la amici până la Boris Becker, de la fani simpli până la preşedintele Klaus Iohannis, toţi au avut la dispoziţie online-ul şi diversele reţele de socializare, Facebook, Twitter, Instagram, pentru a o gratula pe Halep!

ASEMĂNĂRI

1. Adversara din finală
Ruzici a întâlnit-o pe sârboaica Mima Jausovec. Respectiva venea din postura de câştigătoare de Grand Slam, triumfase chiar la Paris cu un an mai devreme, în 1977.

Halep a avut-o, dincolo de fileu, pe americanca Sloane Stephens. Şi ea s-a prezentat la Paris având deja în palmares un titlu major. Câştigat anul trecut, la US Open.

6 meciuri a disputat Ruzici în '78, într-un singur joc a pierdut set, în timp ce Halep a susţinut 7 confruntări şi în 3 a pierdut set

2. Susţinerea publicului

În interviul din Sportul, Ruzici spunea după finala câştigată: "Spectatorii francezi m-au susţinut de parcă erau cei de acasă, de la noi. Am fost preferata lor şi m-au susţinut în tot timpul partidei. Îmi pare bine că nu i-am dezamăgit nici pe ei".
La fel au stat lucrurile şi sâmbătă. Pe lângă faptul că în arenă au fost foarte mulţi români, inclusiv publicul francez a fost de partea Simonei, lucru pe care chiar ea l-a salutat la final: "Am simţit că spectatorii, în marea lor majoritate, au fost de partea mea şi acest lucru mi-a dat şi mai multă putere".

Roland Garros: 1978....2018
1978 - Virginia Ruzici
1983 - Chris Evert
1988 - Şteffi Graf
1993 - Şteffi Graf
1998 - Arantxa Sanchez
2003 - Justine Henin
2008 - Ana Ivanovici
2013 - Serena Williams
2018 - Simona Halep

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.