Simona Halep, 26 de ani, campioana de la Roland Garros, a aterizat în jurul orei 16 la București.
"Mă bucur că sunteți aici, alături de mine, pentru a ne bucura de trofeu. Nu e el prea mare, dar e foarte important. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au pus câte o cărămidă la această performanță, familiei mele și tuturor fanilor. Oriunde mă duc în lume am parte de o atmosferă foarte frumoasă. Cred că sunt jucătoarea care are parte de cei mai mulți suporteri la toate meciurile.
Sunt bucuroasă că m-am întors cu bine acasă. Acest trofeu este și al meu, și al României. Aici am crescut, aici m-am antrenat și de aici am ajuns campioană la Roland Garros.
Darren mi-a spus înainte de meci că trebuie să câștig acest trofeu. Primele trei finale au fost tratate altfel. Domnul Țiriac mi-a spus de mult timp că sunt în stare să câștig un trofeu de Grand Slam.
După meci am dormit doar trei ore. Azi dimineață abia am început să simt tot mai mult bucuria pentru realizarea acestui vis. Acum că vă văd și pe dumneavoastră aici, bucuria e și mai mare", a declarat Simona Halep.
"Cariera mea nu se oprește aici"
Liderul mondial a dat și un sfat foarte prețios: "Acum mă simt împlinită profesional din toate punctele de vedere. Cariera mea nu se oprește aici. Voi merge înainte și voi îndrăzni să visez la mai multe titluri de Grand Slam.
Singurul lucru pe care aș putea să-l spun e că trebuie să crezi în tine și să nu cedezi niciodată. Am pierdut trei finale, însă n-am cedat și am crezut cu disperare că se poate într-o zi. Sfatul meu pentru toți oamenii este să nu cedeze niciodată.
Momentul în care s-a cântat imnul a fost foarte emoționant. După ce s-a terminat, organizatorii mi-au spus că nu s-a întâmplat vreodată ca imnul să fie cântat de o arenă întreagă la Roland Garros. Le mulțumesc tuturor pentru căldura pe care mi-au oferit-o.
Vreau să am copii, dar momentan voi continua să joc tenis. Nu mi-am fixat încă niciun obiectiv, aș vrea să-l punem împreună. Dacă voi fi sănătoasă, mă duc cu cea mai mare plăcere la Olimpiadă. E ceva deosebit.
Eu voi prezenta trofeul oriunde, n-am nicio problemă. Nu mă simt foarte obosită. Am fost bine pregătită fizic pentru acest turneu. Îmi voi lua vacanță câteva zile, apoi voi reveni pe iarbă".
...despre primul mesaj primit după trofeul câștigat: "Am fost plăcut surprinsă că adversarele mele din tenis s-au bucurat pentru mine. Asta înseamnă că avem o prietenie frumoasă. Vreau să le mulțumesc pentru reacțiile lor. Mi-au scris și fetele din România. Le mulțumesc și lor. Chiar am fost surprinsă. Petra Kvitova a fost prima care mi-a trimis mesaj pe telefon"
"E cel mai frumos moment al vieții mele. Am încercat să fiu la cel mai înalt nivel al meu în tenis. N-a fost o presiune negativă din partea românilor. Și ei au așteptat la fel de mult ca mine acest trofeu. Eu am încercat să iau doar partea pozitivă din orice. Cu siguranță cele trei finale pierdute m-au ajutat să câștig"
Simona Halep"Sper ca acest trofeu să aibă o greutate pentru persoanele care sunt în conducerea țării. Mi-aș dori să avem o arenă frumoasă de tenis și acești copii să crească într-un mediu frumos. Sper să se facă posibilă construirea unei arene și să-i motiveze pe oamenii din conducere acest trofeu. Mi-a spus domnul Țiriac să mă uit ultima dată la arena de tenis din București pentru că nu o voi mai vedea"
Simona Halep
update 16:51
Îmbrăcată lejer, în pantaloni sport și tricou, Simona a coborât din avion cu o replică în miniatură a trofeului Roland Garros. Replica este realizată integral din argint.
Campioana Roland Garros a fost întâmpinată la scara avionului de familie, de Mihai Covaliu, președintele COSR, de George Cosac, președintele FRT, de Ioana Bran, ministrul Tineretului și Sportului, de Alina Tecșor Cercel, căpitanul echipei de Fed Cup, și de Emanoil Savin, actual senator și fostul primar al orașului Bușteni.
16:32
Aeronava Tarom care a adus-o pe Simona de la Paris a fost întâmpinată cu tunuri de apă, un obicei tradițional când este inaugurată o cursă sau o aeronavă nouă, dar care poate fi interpretat în acest caz ca un semn de respect.
update 16:22
Aeronava Tarom în care se află Simona Halep a aterizat la Aeroportul Otopeni.
update 16:08
Geroge Cosac, președintele FRT, este la aeroport și a vorbit despre Simona Halep cu câteva minute înainte ca ea să aterizeze:
"Este principalul brand românesc. Este cea mai cunoscută personalitate. Tenisul este extrem de popular. Simona este un exemplu pentru noi toți, un exemplu de modestie. Încercăm să transformăm această zi într-o sărbătoare. Vor mai urma trofee. Simona are o echipă tehnică în spate și îl are pe unul dintre cei mai importanți antrenori din tenis".
UPDATE 15:44
Peste 100 de jurnaliști o așteaptă pe Simona în Salonul Oficial.
update 15:35
La Aeroportul Otopeni se fac ultimele pregătiri pentru sosirea Simonei Halep. A fost așternut covorul roșu, iar deasupra intrării în Salonul Oficial a fost afișat mesajul "Felicitări, Simona Halep! Ministerul Transporturilor".
Știrea inițială
Simona Halep, 26 de ani, va fi așteptată la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional "Henri Coandă" de conducerea FRT, în frunte cu președintele Federației, George Cosac.
Tot astăzi, de la ora 20:00, Simona Halep va prezenta trofeul fanilor români, într-un eveniment care va avea loc pe Arena Națională. (Detalii aici).
{{text}}