Simona Halep a fost susținută de aproximativ 3.500 de români pe terenul Philippe Chatrier de la Paris, la finala câștigată la Roland Garros.
Liderul mondial susține că românii au intrat în istoria competiției în momentul în care au început să cânte toți imnul României.
"Acela a fost de departe cel mai frumos moment al vieţii şi al carierei mele: spectatorii au cântat imnul, am început şi eu, dar eram emoţionată şi nu ma reuşit până la capăt.
După ce am ieșit de pe teren, organizatorii mi-au spus că nu s-a mai întâmplat ca vreodată să se cânte în cuvinte imnul câștigătorului. Rar îmi dau lacrimile pe teren, dar chiar a fost ceva deosebit. Le mulțumesc tuturor pentru că nu au încetat să mă susțină, a fost important ca să pot reveni", a declarat Simona Halep, la revenirea în țară.
Tot astăzi, de la ora 20:00, Simona Halep va prezenta trofeul fanilor români, într-un eveniment care va avea loc pe Arena Națională. (Detalii aici)
Citește și: Simona Halep oprită de poliție la ieșirea din Aeroportul Otopeni: "Ai depășit viteza legală"
{{text}}