International   •   CM 2018   •   EGIPT

Corespondență din Rusia » VIDEO Egiptul visează înainte de startul Mondialului! Ce s-a întâmplat cu Mohamed Salah la antrenamentul de azi + selecționerul dă asigurări

Salah s-a antrenat normal azi alături de coechipierii săi // FOTO: Reuters

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 14 iunie 2018

Egipt debutează vineri la Mondialul din Rusia, selecționata africană urmând să se dueleze cu Uruguay vineri, de la ora 15:00. 

  • Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din Rusia pe durata Campionatului Mondial. 

Veștile par să fie îmbucurătoare pentru reprezentativa antrenată de Hector Cuper. Mohamed Salah, de departe cel mai bun jucător din echipa Egiptului, se antrenează normal și ar putea juca încă meciul cu Uruguay, deși mulți se temeau că acesta va rata tot Mondialul după ce s-a accidentat în urma unui duel cu Sergio Ramos finala Ligii cu Real Madrid.

Theodor Jumătate, trimisul GSP în Rusia pe timpul Mondialului, a asistat în această după-amiază la antrenamentul Egiptului de la Ekaterinburg, remarcând vitalitatea cu care Salah s-a antrenat alături de colegii săi. Extrem de alert, acesta a sprintat, a făcut schimb de locuri în viteză cu coechipierii săi și a părut extrem de concentrat. 


Șansele să fie pe teren cu Uruguay sunt astfel foarte mari! Chiar dacă nu va evolua de la început, Salah va bifa aproape sigur măcar 30 de minute. 

Totuși, emoțiile par să fie mari în lotul naționalei Egiptului. Selecționerul argentinian Hector Cuper (62 de ani) a etalat o mină îngrijorată, părând destul de agitat pe parcursul sesiunii de antrenament a echipei sale. 

"Sunt sigur că Mo Salah va putea juca împotriva Uruguayului", a declarat Cuper azi. 

Vezi și: Corespondență GSP din Rusia » VIDEO + FOTO 3 întâmplări prin care am luat pulsul orașului Ekaterinburg: cine e românul care strălucește pe "Zidul Gloriei" + Experiență familiară pe mijloacele de transport în comun :)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.