Luiz Inacio Lula da Silva (72 de ani), fost preşedinte al Braziliei, în prezent aflat în închisoare, va comenta meciurile de la Campionatul Mondial din Rusia pentru postul TVT, scrie AFP.
Anunţul a fost făcut chiar de prezentatorul emisiunii de la televiziunea braziliană, Jose Trajano, fost director al ESPN Brazilia, care a explicat şi cum va fi posibil acest lucru.
"Avem un nou expert: Luiz Inacio Lula da Silva. Nu, nu este o glumă! Lula ne va trimite impresiile sale, iar noi le vom afişa pe ecran, între ghilimele, şi le vom citi", a declarat experimentatul jurnalist, în vârstă de 71 de ani, într-un anunţ făcut pe Facebook.
Prima zi a fostului preşedinte în calitate de expert al televiziunii braziliene va fi luni, 18 mai, la o zi după debutul Braziliei la Campionatul Mondial, contra Elveţiei.
Pe 7 aprilie 2018, Lula, preşedinte al Braziliei în perioada 2003-2010, a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi spălare de bani. Acestuia i-a fost permis să aibă un televizor în cameră pentru a-şi putea urmări echipa preferată, Corinthians, care a şi obţinut titlul de campioană în stagiunea încheiată în primăvară.
Înainte să fie condamnat, fostul preşedinte sud-american s-a arătat optimist în ceea ce priveşte şansele ca Neymar şi compania să aducă al şaselea titlu mondial din istoria Seleção: "Brazilia are o echipă competitivă, un antrenor bun, un lot echilibrat, iar jucătorii au o bună experienţa la nivel internaţional", a declarat Lula, într-un interviu acordat AFP, în luna martie.
Surse: afp.com, 20minutos.es, eluniversal.com.mx
{{text}}