International   •   CM 2018   •   ARGENTINA - ISLANDA 1-1

Mourinho, declarații măgulitoare pentru Messi: "Până și Superman e doar un om"

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 16 iunie 2018

Jose Mourinho a vorbit despre egalul dintre Argentina și Islanda de la Campionatul Mondial, scor 1-1, și l-a apărat pe Lionel Messi, cel care a ratat un penalty care putea aduce toate cele 3 puncte naționalei "pumelor".

"Cred că a fost un rezultat corect. La cum a jucat Islanda nu poți cere mai mult. Dacă ar fi să descriu Islanda într-un cuvând acela ar fi compact. Am în cap o imagine din minutul 69, 9 oameni plus portarul în careu, apoi în minutul 87 era toată echipa în careu. Nimeni nu-i poate acuza. Nu i-au făcut marcaj om la om lui Messi, doar au fost o echipă compactă. Au redus spațiile, n-au lăsat spațiu în spatele ultimului apărător, și-au creat o singură ocazie și au marcat.

Bineînțeles că Argentina a avut mingea și a încercat, dar acțiunile lui Messi au fost întotdeauna în afara careului. A încercat tot ce putea, a încercat să dribleze, să șuteze, dar dăruirea fantastică a Islandei, spiritul și forța lor l-au împiedicat să marcheze. Băieții ăștia din Islanda mâncau la micul dejun carne. Sunt puternici și foarte bine pregătiți. Fotbalul lor e perfect adaptat la felul lor de a fi", a spus Mourinho, conform Russia Today.

Mourinho a vorbit și despre Messi: "Când ratezi un penalty la un Campionat Mondial într-un moment când echipa are nevoie de gol te afectează. Messi a tot încercat, a încercat unu contra unu, unu contra doi adversari, unu contra trei, dar era greu pentru el. În ciuda apărării făcute de Islanda, el a trimis câteva șuturi. Probabil până și Superman, până și superjucătorii sunt doar oameni, au sentimente și cred că penalty-ul ratat l-a afectat pe Messi".


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.