International   •   Campionate   •   BARCELONA

"Cel mai greu e să nu mai apari în ziare!" » O legendă a Barcelonei, dialog deschis despre retragere, antrenorat și mentalitatea La Masia

+3 Foto
Alessandro Pistone, stânga, și Albert FerrerFOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Raymond Füstös   —  duminică, 17 iunie 2018

Albert "Chapi" Ferrer, 48 de ani, recunoaște că s-a simțit excelent la Cluj-Napoca în amicalul de lux disputat de Legendele Barcelonei împotriva Generației de Aur, 2-0, dezvăluind amănunte din meseria dificilă de antrenor, dar și despre faimoasa academie a Barcelonei.

A câștigat tot ce se putea câștiga în tricoul Barcelonei, iar acum este artizanul proiectului "Barcelona Legends", echipa fotbaliștilor care au scris istorie pentru clubul catalan.

"Sunt recunoscător că am putut fi prezent la Cluj-Napoca, cred că Hagi și Popescu s-au descurcat excelent aseară! Am fost obișnuit să joc în fața tribunelor pline, dar este adevărat că acum, fiind retras, aceste meciuri demonstrative sunt singurele șanse de a retrăi clipele din trecut. Am jucat împotriva celei mai bune echipe din istoria României, deși au trecut anii peste noi toți.



Consider că sunt două situații în care trebuie să renunți la cariera activă: fie din cauza unei accidentări, fie pentru că nu mai poți concura la același nivel, atunci când îți dai seama că este de ajuns. Dacă joci la o echipă mare și simți că a scăzut capacitatea ta cu 10-20%, este timpul să te retragi. Eu am lucrat timp de 6-7 ani în televiziune după ce am agățat ghetele în cui, dar am realizat că trebuie să revin în iarbă. Singura șansă a fost să aleg cariera de antrenor, una deloc ușoară, mult mai diferită."

Cu scurte aventuri în antrenorat, la Vitesse Arnhem, Cordoba și Mallorca, fostul fundaș dreapta al catalanilor vorbește fără perdea despre dificultățile pe care le întâlnește zilnic un tehnician și susține că fotbaliștii ar trebui pregătiți din timp să se obișnuiească cu gândul retragerii.


"Este frustrant, este dificil să antrenezi, jocul nu mai este în mâinile tale. Poți pregăti meciul o săptămână întreagă, dar după primul fluier sunt puține lucruri pe care le poți face din această postură. Poate cel mai greu moment atunci când te retragi este să te obișnuiești cu faptul că s-a terminat, că nu vei mai apărea în ziare. Antrenoratul este o aventură inedită, o schimbare continuă de stări emoționale, sunt lucruri mărunte care ajung să fie puse pe cântar. De exemplu, trebuie să te decizi dacă ieși sau nu cu familia pentru că nu ști niciodată cum vei fi întâmpinat pe stradă și ce vor spune fanii.



Aceste meciuri demonstrative sunt printre puținele șanse prin care reunim foștii jucători, colegi în același vestiar, este nemaipomenit să te antrenezi, să joci încă o dată cu ei. Fotbaliștilor retrași le lipsesc enorm aceste momente, se agață de aceste ocazii rare. Cred că este esențial să avem specialiști care să pregătească din timp jucătorii de momentul retragerii. Ca fotbalist, trăiești clipa și devine extrem de dificil să înfrunți această decizie care va veni inevitabil în cariera fiecăruia. Din păcate, nu există prea multe persoane care se ocupă de pregătirea viitorului după sfârșitul aventurii din teren."

221 de meciuri a bifat "Chapi" Ferrer în prima ligă din Spania, pentru Barcelona și Tenerife

15trofee a cucerit fostul fundaș cu gruparea catalană (5 titluri în Spania, 2 Cupe ale Regelui, 4 Supercupe ale Spaniei, o Cupă a Campionilor Europeni, o Cupă a Cupelor și două Supercupe ale Europei)

Implicat în proiectul "Barcelona Legends", ocazie cu care se deplasează în toate colțurile lumii alături de foștii jucători de renume de pe Camp Nou, primul spaniol din istoria lui Chelsea a discutat și despre educația oferită copiilor în cadrul La Masia, celebra academie de fotbal a Barcelonei.


"Educația și sportul merg mână-n mână. Să spunem că la mine a durat circa 8-9 ani să ajung la prima echipă a Barcelonei, în timp ce mulți dintre colegii mei de la juniori nu au reușit. Chiar dacă este dificil pentru ei, copiii de la academie trebuie să meargă la școală și, cu toate acestea, există riscul ca visul lor să nu se împlinească. Ne concentrăm pe educația lor, trebuie să aibă note bune la școală, chiar le impunem să aibă rezultate bune, altfel există riscul să plece.







Sunt foarte puțini cei care au părinții alături, mulți dintre ei sunt la academie de la vârsta de 10 ani. Mulți au vrut să se întoarcă la familiile lor, trec prin perioade dificile, după 2-3 luni deja le este dor de casă. Dar acestea sunt sacrificiile performanței, tocmai de asta avem o duzină de specialiști care se ocupă de educația acestor puști, îi ajută să treacă mai ușor peste dificultăți, îi motivează și îi încurajează. Consider că este un aspect indispensabil la un club care se respectă", a precizat medaliatul cu aur la JO de la Barcelona (1992) cu naționala Spaniei.

76de partide a disputat Ferrer în Premier League, toate pentru Chelsea, echipă cu care a cucerit un FA Cup, o Supercupă a Angliei și Supercupa Europei

36de selecții a strâns "Chapi" în naționala Spaniei între 1991-1999

Vezi și: Juliano Belletti, impresionat de atmosfera de la Cluj-Napoca » Declarația care va contraria o lume întreagă: "Actuala echipă a Braziliei este mai bună decât cea din 2002"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.