CM 2018

Anchetă deschisă de FIFA după Germania-Mexic » Scandările homofobe ale nord-americanilor nu au rămas neobservate

Foto: Reuters

Articol de Alexandru Stănilă  —  luni, 18 iunie 2018

După surpriza zilei de duminică de la Campionatul Mondial, când Mexicul a învins campioana mondială Germania, scor 1-0, FIFA a deschis o anchetă în legătură cu scandările homofobe ale fanilor nord-americani la adresa lui Manuel Neuer.

Concret, în minutul 24 al întâlnirii de pe Luzhniki Arena, din Moscova, când Neuer, goalkeeper-ul Germaniei, se pregătea să execute un aut de poartă, mai mulţi fani mexicani ar fi scandat cuvântul spaniol "puto" la adresa acestuia, termen care desemnează varianta masculină pentru "prostituată" şi este folosit de obicei împotriva homosexualilor, scrie The Telegraph.

Luni, în ziua de după disputarea primului meci din grupa F, FIFA a deschis o procedură disciplinară împotriva Federaţiei Mexicane de Fotbal, forul internaţional notând că nu va oferi informaţii suplimentare până nu va evalua toate informaţiile primite.

În plus, nu este pentru prima oară când fanii Mexicului practică acest obicei. Federaţia a fost amendată în mai multe rânduri din acelaşi motiv, însă nord-americanii au avut câştig de cauză în noiembrie 2017, când Tribunajul de Arbitraj Sportiv a decis că sancţiunile sunt prea dure şi au anulat două dintre amenzi.

Cu toate acestea, oficialii mexicani susţin că termenul poate fi perceput în mai multe feluri, nereprezentând neapărat o insultă, iar fanii au fost rugaţi în mai multe rânduri să se oprească din aceste scandări, scrie BBC.

Surse: bbc.comtelegraph.co.ukreuters.comnytimes.com

Fii parte din redacția noastră! Jurnalisport e un proiect inovativ GSP, susținut de Google. În fiecare lună, GSP îi va recompensa pe cei mai performanți useri Jurnalisport. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.