Antoine Griezmann (27 de ani) s-a pregătit separat de restul grupului la antrenamentul Franţei de luni, însă este de aşteptat ca fotbalistul de la Atletico Madrid să fie apt pentru următorul meci de la Campionatul Mondial, contra celor din Peru.
Potrivit Sport, atacantul a resimţit un disconfort în zona tendonului lui Ahile şi a decis să se antreneze separat, însă a fost acompaniat de Samuel Umtiti şi Thomas Lemar, care au acuzat, de asemenea, probleme medicale minore. Având alături şi un fizioterapeut al "naţionalei" Franţei, Griezmann a executat câteva sprinturi, iar apoi a decis să părăseasca antrenamentul.
Problemele de la tendonul lui Ahile ale lui Griezmann sunt generate, cel mai probabil, de faultul suferit la penalty-ul obţinut de acesta în primul meci din grupa C. Atacantul a fost faultat în careu de Joshua Risdon, arbitrul a dictat penalty după intervenţia VAR, iar Griezmann a înscris primul gol al Franţei la Campionatul Mondial, contribuind la victoria "cocoşilor", 2-1 contra Australiei.
Cu toate acestea, problemele lui Griezmann nu par unele serioase şi este destul de probabil ca selecţionerul Didier Deschamps să mizeze pe el şi în meciul cu Peru, care se va disputa joi, 21 iunie, de la ora 18:00.
70 de minute a bifat Griezmann în meciul contra Australiei, fiind declarat omul meciului în ancheta FIFA
{{text}}