FCSB va juca în turul 2 al preliminariilor Europa League cu echipa care va ieși învingătoare din duelul NK Rudar Velenje (Slovenia) - Tre Fiori (San Marino) / Bala Town (Țara Galilor).
- Viitorul va da în turul I al preiminariilor Europa League peste Racing FC Union Luxembourg. Dacă se califică în turul II, Viitorul va juca împotriva lui Vitesse (Olanda)
SLOVENII, FAVORIȚI SĂ JOACE CU FCSB
Rudar Velenje, din Slovenia, e cel mai bine cotată de pe culoarul care va da adversara FCSB și are cele mai mari șanse să joace împotriva roș-albaștrilor în turul 2. Prima manșă va avea loc pe 26 iulie, iar returul va fi pe 2 august, la București.
Rudar Velenje a terminat sezonul pe locul 4 și are un lot de 4,4 milioane de euro. Vedetele echipei antrenate de Marijan Pusnik sunt mijlocașul estonian Ilja Antonov și fundașii sloveni Klemen Bolha și Anze Pisek.
VIITORUL MERGE ÎN LUXEMBURG ÎN TURUL 1, dar e cu gândul la vitesse
Viitorul va juca în turul I al preiminariilor Europa League cu Racing FC Union Luxembourg. Dacă va trece de Racing Union, Viitorul se va duela în turul II al preliminariilor cu Vitesse, echipă care a terminat pe 6 în sezonul trecut din Olanda.
Turul cu luxemburghezii se va disputa pe 12 iulie, în Luxemburg, iar returul va fi pe 19 iulie, la Ovidiu.
Racing FC Union a câștigat Cupa Luxemburgului în sezonul recent încheiat, acesta fiind primul trofeu din istorie. Echipa antrenată de Patrick Grettnich a terminat sezonul pe locul 7, cu 35 de puncte în 26 de meciuri. Lotul este cotat la 975.000 de euro. Cel mai bine cotat jucătorul este portarul Romain Ruffier, 28 de ani. Francezul valorează 125.000 de euro.
{{text}}