Născut la Zlatna, Virgil Popescu a jucat fotbal în România și în Serbia, a fost închis într-un lagăr de exterminare. A semnat înființarea alb-negrilor din Belgrad, alături de alți partizani, luptători care au dat numele adversarei Stelei din Champions League.
Predrag Mijatovici, Savo Miloșevici, Zoran Mirkovici, Stevan Jovetici. Finala Cupei Campionilor Europeni pierdută în 1966 în fața lui Real Madrid. Superderby-ul cu Steaua Roșie. Povestea frumoasă a fotbalului sârbesc a fost forțată de războaie. Și de un român!
Virgil Popescu s-a născut la Zlatna, lângă Alba Iulia. 1916, în timpul Primului Război Mondial. Zlatna era parte din Imperiul Austro-Ungar. Părinții lui s-au mutat după doi ani în Regatul Iugoslaviei, unde au murit când Virgil încă era un copil. Mutarea avea să influențeze decisiv biografia lui Popescu și a fotbalului din Serbia. Românul a debutat la 22 de ani la Vojvodina Novi Sad. Granzii din Belgrad încă nu existau, Vojvodina era trupa "de milioane" a Iugoslaviei.
Și Belo, și "El Che"
Era alt fotbal și altă lume, în general. Jucătorii nu aveau antebrațele acoperite cu tatuaje, ghetele erau grele și peticite. Mingile, cum mai apar azi doar pe siglele unor formații care vor să-și sublinieze vechimea, tradiția. "Când se îmbiba cu apă, o luam de șiret și dădeam cu ea de bară, fără să-mi fie frică de autogol. Nu ricoșa nicăieri, cădea ca un burete", povestește Rică Răducanu. Și el a jucat fotbal la trei decenii după Virgil Popescu.
Copilul emigrat în Serbia alături de părinți și-a trăit biografia ca un mix între Che Guevara și Miodrag Belodedici. Obsedat că trebuie să lupte pentru libertatea patriei adoptive și cu cariera de fotbalist prinsă între Divizia A și liga iugoslavă.
"Eu mă întorc la război"
În '41, Popescu era sublocotenent la Belgrad. A fost capturat și închis doi ani într-un lagăr de prizonieri, la Turnu Măgurele. Și pe atunci era un noroc să fii fotbalist, dar într-un alt sens decât astăzi. Nu milioane de euro, nu mașini tari. În lumea captivă războiului, cluburile făceau scouting până și în lagărele de concentrare! În '43, șeful de la Juventus București află că la Măgurele e închis un fundaș de la Vojvodina născut în România. Izbutește să-l elibereze.
Fără camere hiperbarice și preparatori fizici alchimiști, Virgil se pune pe picioare și debutează pentru Juventus în octombrie, la Craiova. 1-1 cu Fotbal Club, precursoarea Universității. Atunci, Gazeta Sporturilor consemna în caseta meciului prezența în echipă a lui Popescu, într-o formulă cu fotbalistul-hocheist Mihai Flamaropol. "Bucureștenii au dominat 75 din cele 90 de minute", scria Gazeta despre derby. Virgil continuă să evolueze pentru Juventus și prinde 7 meciuri până în octombrie, când se accidentează. "Trebuie să mă întorc la Belgrad. Trebuie să lupt!", îi anunță pe conducătorii clubului. Oamenii îl conduc la graniță.
Sfârșitul războiului îl găsește la Belgrad. Semnează, alături de generali din armata iugoslavă, certificatul de naștere al lui Partizan Fudbalski Club. "Numele n-a fost greu de ales, doar eram toți partizani", explică fondatorii în istoriile alb-negrilor. Virgil joacă doi ani pentru Partizan. Câștigă în 1947 primul campionat de după Al Doilea Război Mondial. Prinde 65 de partide. Din dragoste pentru Serbia, își schimbă prenumele în Stanislav! Lasă războaiele în spate, la fel și cariera de jucător și devine antrenor. În Iugoslavia, în Polonia, în Algeria.
Scouter fără Internet
Pasiunea și instinctul nedeteriorate de arme îl împing să descopere un jucător și pentru rivala istorică a lui Partizan. Stanislav Karasi, gloria Stelei Roşii de la începutul anilor '70, a fost dibuit pe gazonul adversarului. Karasi are acum 71 de ani, dar își amintește cu plăcere pentru Gazetă întâlnirea cu Popescu: "Sincer, habar n-aveam că era român, mereu l-am privit ca pe un sârb! Am mers la un meci al lui Partizan și în pauză am coborât pe iarbă alături de niște vecini, prieteni. Ne jucam cu mingea, eu făceam duble, jonglam cum puteam".
Virgil a detectat sunetul balonului din piele cu miez din cameră umflată. Un scouter din vremurile când ochii și auzul trebuia să facă tot, fără rapoarte de monitorizare, fără calculatoare și softuri. Un Clint Eastwood în "Trouble with the curve", capabil să detecteze talentul din sunetul mingii lovite, Popescu l-a abordat pe copil: "Văd că știi cu mingea. Unde joci?".
Karasi nu juca nicăieri: "«Pe stradă», i-am răspuns. Mi-a zis «Vino luni la teren» și a scos câțiva bani din buzunar, pe care mi i-a pus în palmă".
Creștea jucători cu sandvișuri și iaurt
Virgil a preluat-o, ca antrenor, pe Rijeka, din Croația de azi. Mutarea i-a influențat viitorul copilului pe care-l descoperise: "Stanislav, sau Virgil, cum îi spuneți voi, mă ajuta. Știa că vin la antrenamente nemâncat și-mi pregătea câte un sandviș și un borcan cu iaurt. Plecarea lui m-a făcut să renunț la fotbal și să trec la hochei pe iarbă. După șase luni am revenit la fotbal, dar la Steaua Roșie, nu la Partizan". Karasi a jucat 170 de meciuri pentru roș-albi și a marcat 57 de goluri. Atacant, el și-a continuat cariera în Franța, la Lille, cu 109 meciuri și încă 35 de "boabe".
"Partizane, volimo te!"
Antrenorul Popescu s-a plimbat și el: Legia Varșovia, Partizan, Saint Gall, apoi formații din Germania, Maroc, Algeria. "Iubea sportul, era mereu preocupat de fotbal. Am citit ceva la un moment dat despre ce pățise în timpul războiului, așa am și aflat că era român de fapt", își amintește Karasi.
La peste 70 de ani de când Virgil Stanislav a semnat actul nașterii lui Partizan, un alt român semnează cu echipa din Belgrad: Gabriel Enache. Acum echipa antrenată de Miroslav Djukici a terminat sezonul trecut pe locul 2 și a câștigat Cupa Serbiei, urmând să joace în preliminariile Europa League.
CV Virgil Stanislav Popescu
- s-a născut la Zlatna, în 1916
- a jucat la Vojvodina Novi Sad, Juventus București, Partizan Belgrad
- cariera de antrenor: Rijeka, Legia Varșovia, Partizan, St. Gall, "naționala" olimpică a Marocului, Wormatia Worms (Germania), Kenitra (Maroc), Kabylie (Algeria)
{{text}}