Lionel Messi n-a avut debutul visat la CM din Rusia, Argentina remizând, 1-1, cu Islanda. Presiunea e imensă pe umerii superstarului. O țară întreagă așteaptă ca el rezolve singur meciurile și să le aducă "pumelor" titlul mondial.
- "Pumele" înfruntă joi Croația, de la 21:00, în direct la TVR 1 și liveTEXT pe GSP.RO.
Mama lui superstarului a vorbit despre ce înseamnă pentru Messi acest turneu final.
"L-am văzut suferind și plângând. Îl doare când se spune despre el că îi e indiferent dacă vine sau nu la națională, că vine pentru că e obligat. Nu e adevărat! El e primul care-și dorește să aducă acest trofeu acasă.
Din fericire, mulți fani îl iubesc foarte mult și îi transmit asta cum pot, iar el apreciază foarte mult.
Îl văd nerăbdător, are așteptări mari, visul lui e să câștige Mondialul. E una dintre cele mai mari dorințe ale lui. Față de alte turnee finale, acum e mai relaxat mai liniștit, mai sigur pe el.
Îi doresc succes și să aibă grijă de el. I-am spus să facă ce știe mai bine, să savureze momentul, să joace ca atunci când a început să joace la Grandoli. Să se bucure, să fie fericit, să trăiască momentul. Noi suntem alături de el.
Îmi iubesc toți cei 4 copii, dar el este cel mai bun fiu, cel mai bun tată, e un om foarte bun. Aș da orice ca acesta să fie Mondialul lui", a spus Celia Messi în emisiunea El Diario.
Clubul Grandoli, unde Messi a făcut primii pași în fotbal, i-a transmis un mesaj emoționant acestuia:
"Dragă Leo, amintește-ți cât de fericit erai când te aducea bunica ta să joci pe acest teren" (VIDEO aici)
Când avea doar 5 ani, Messi a început să joace fotbal pe terenul din Grandoli, foarte aproape de casa lui. Mai târziu, a jucat câteva partide pentru Central Córdoba, iar în final a ajuns la Newell's Old Boys de unde l-a transferat Barcelona când avea doar 13 ani.
{{text}}