Comitetul de Urgență al FRF a luat decizia schimbării numelui echipei din Liga 1 din Clubul Sportiv U Craiova SA în U Craiova 1948 Club Sportiv SA.
"Având în vedere solicitarea LPF înregistrată la FRF sub nr. 2775 din 20.06.2018, precum și cererea formulată de CS U Craiova SA la data de 11.06.2018, cerere însoțită de toate documentele prevăzute de art. 2 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (inclusiv Certificatul de Identitate Sportivă conținând mențiunea privind schimbarea denumirii), având în vedere Referatul Departamentului Juridic al FRF și luând în considerare acordul membrilor Comitetului Executiv al FRF:
Aprobă, în temeiul art. 2 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice schimbarea denumirii clubului CLUB SPORTIV U CRAIOVA SA în U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV SA" se arată pe site-ul FRF.
Decizia Federației vine după ce pe 22 septembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că Adrian Mititelu a pierdut în mod definitiv dreptul asupra numelui în favoarea clubului CS Universitatea Craiova.
{{text}}