După ce a fost decopertat şi a fost introdusă şi instalaţia de irigare, ieri au demarat lucrările de montare a gazonului pe terenul "Ion Comşa", cel care va găzdui partidele de acasă ale echipei Dunărea Călăraşi.
Noua iarbă a gazonului este produsă la o firmă de profil din Săbăreni, iar rulourile gazonului au o lungime de minim 12 metri şi o lăţime de 1 metru. Investiţia, susţinută de Consiliul Judeţean, este estimată la 524 de mii de lei.
"Aproape că nici nu-mi vine să cred. Să dea Bunul Dumnezeu să iasă totul bine, inclusiv să finalizăm şi celelalte lucrări şi să ne încadrăm astfel în timp pentru ca Dunărea să joace în Liga I, aici la Călăraşi. Ştiu că se depun eforturi considerabile din partea tuturor şi mă refer aici la conducerea CJ Călăraşi, a funcţionarilor din cadrul acestei instituţii, a consilierilor judeţeni, a constructorilor, a tuturor celor implicaţi. Lucrările de modernizare a suprafeţei de joc vor avea loc şi pe terenul 2", a declarat preşedintele echipei, Florin Brişan.
Au mai primit bani de la CJ
În altă ordine de idei, consilierii judeţeni au aprobat miercurea trecută în cadrul unei şedinţe extraordinare de îndată noi investiţii ce urmează a se efectua la stadion în perioada imediat următoare, sumele provenind din excedentul bugetului propriu al Judeţului rezultat la încheierea exerciţiului bugetar 2017.
{{text}}