Roza Hutor. Două ore de neuitat la 2.320 de metri, pe creasta Aibga, din Munții Caucaz. Sus, doi frați gemeni din Sankt Petersburg au repetat săritura spectaculoasă a spadasinelor noastre campioane olimpice la Rio 2016.
- Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din Rusia pe durata Campionatului Mondial.
De la aeroport, dacă vrei să ajungi la Krasnaia Poliana, Valea Roșie a Olimpiadei de la Soci, ai doar 40 de kilometri de parcurs. Din centru, puțin peste 60. De unde stau eu, sunt cam 80. Am vrut să văd cu ochii mei această zonă mult lăudată de ruși. Krasnaia Poliana și simbolul ei din Munții Caucaz, centrul alpin Roza Hutor, unde s-au desfășurat probele de schi, snowboarding și freestyle la Jocurile din 2014.
"E de două ori mai înalt"
Șoselele sunt foarte bune aici, mai ales aceasta, ce leagă Soci de Krasnaia. Și, cum Andrei, taximetristul local, accelerează continuu ca un veritabil Lewis Hamilton, străbatem distanța foarte repede, străpungând muntele prin tuneluri care par inaugurate ieri, atât sunt de bine făcute.
Când ieșim la lumină, ne răsare în cale un munte mai înalt și îl întreb pe Andrei: "Acolo e Roza Hutor?". Râde: "Nuuuu. E de două ori cât ăla pe care mi-l arăți tu". Peste un sfert de oră îmi face semn: "Uite, acela e". De-abia se vede printre nori. Observ câteva fâșii albe. Zăpadă? "Da, mai e puțină netopită". Eu ce fac?, mă gândesc. Sunt în bermude. Mă descurc, nu dau înapoi.
Preferata lui Putin
Pe drum, mă obsedează un gând. De ce nu e nicio gaură în pădurile astea minunate? "Aici nu taie nimeni copacii?". Șoferul devine foarte serios, trage mașina pe dreapta și îmi scrie pe Google translate: "Cum să-i tai? Ești după gratii dacă faci asta! Nu te atingi de pădure". E pădure cât vezi cu ochii de o parte și de alta a șoselei.
Și ne oprim în Krasnaia Poliana. Cum intri, pe dreapta, e Marriott. Însă noi mergem mai departe. E atrăgător în valea de la 560 de metri. O stațiune ridicată în mijlocul munților, pe malul râului Mzîmta. Miroase a pădure, a verde. N-ai mai pleca de aici. Nu degeaba e preferata lui Putin. Când stă la casa de vară Bocearov Rucei, din Soci, nu trebuie decât să se urce în elicopter și sosește cât ai bate din palme. Și avea nevoie de Olimpiadă pentru a explica toate acele cheltuieli faraonice.
Trei ascensiuni cu ciripit de păsărele la geam
Plătești, îți iei biletul, treci prin filtru (și aici e filtru) și te urci în telecabină. Sunt foarte multe, una după alta. Aceasta este prima ascensiune, Olimpia, de la 560 la 1.150 de metri altitudine. A doua e Zapovedni Lies (1.150 - 1.340 m). A treia, Kavkazski Expres: 1.340 - 2.320 m.
Ultima, cea care te ridică deasupra norilor, îți taie răsuflarea. Asculți ciripitul păsărelelor printr-un mic geam deschis și privești siderat natura în toată splendoarea ei.
Cu 50 de metri înaintea stației finale, stop. Telecabina ia o pauză. Așa, suspendat în aer, într-o liniște absolută, începi să visezi... 15 secunde mai târziu, reluăm înălțarea.
Saltul gemenilor
Sus, te pierzi de tot, cât este de frumos. Și friiiig! De ce nu mi-am luat jeanșii? Jacheta pe unde o fi rămas? Dar tabloul crestelor țâșnite dintre nori e atât de impresionant încât uiți de frig, uiți de orice, nu mai ai nevoie de nimic.
Nu departe de locul în care scrie mare Roza Hutor - 2.320 de metri, patru ruși își fac poze. Băieții sar și iubitele lor îi fotografiază. În saltul lor, îmi amintesc de bucuria fără margini a spadasinelor noastre, după ce cuceriseră aurul olimpic la Rio 2016. E aproape la fel, doar că acum e dincolo de nori.
Ei sunt Dmitri și Roman, frați gemeni de 31 de ani din Sankt Petersburg pasionați de sport și iubind muntele. "Vreți să repetați acea săritură?", îi întreb, iar Dmitri și Roman acceptă într-o clipă. Și cadrul iese chiar mai bine la repetare.
"Fii atent aici!". Sus, pe gard!
"Să ne trimiți fotografiile!", strigă unul dintre ei. Eu mă îndepărtasem, eram deja în partea cealaltă, pe platoul de lemn deschis spre vârfuri. Frații și prietenele lor mă prind din urmă. "Fii atent aici!", mă avertizează Dmitri. Și, fără să mai piardă nicio secundă, se urcă pe micul gard de protecție. Stă în picioare, fără să se țină de nimic. În spatele lui, prăpastia. Mă rog să nu se dezechilibreze și nu o face. Sare fericit de pe gard, iar Roman, parcă provocat, îl imită pe Dmitri. Noroc că nici lui nu i se întâmplă nimic.
Plonjon în "oceanul" verde
Întoarcerea e la fel de uluitoare. Ai impresia că vii în cap când telecabina coboară, plonjând spre verdele intens și imens care te înconjoară. Retrăiesc momentele de bungee jumping de la Cheile Râșnoavei. E o senzație extremă. Și extrem de plăcută. Se lasă seara peste Krasnaia Poliana. Soarele se ascunde roșiatic în spatele munților, iar noi o luăm înapoi spre Soci în aceeași goană nebună. Andrei se grăbește spre casă.
920.000 de turiști au vizitat Roza Hutor iarna trecută
4.790 de locuitori are Krasnaia Poliana, stațiunea din Caucaz
102kilometri de pârtii de schi are centrul alpin Roza Hutor
1.00.000.000 $a costat crearea Roza Hutor
2.509 meste vârful cel mai înalt al muntelui Aigba
{{text}}