Tenis

WIMBLEDON. Performanță excepțională pentru tenisul românesc » Avem 8 jucătoare pe tabloul principal de la Wimbledon

FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 28 iunie 2018

Tenisul feminin românesc confirmă și la Wimbledon situația excelentă pe care o traversează în ultima vreme. Vom avea nu mai puțin de 8 reprezentante pe tabloul principal al celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului!

Acest lucru e posibil după ce alte două românce au avansat pe tabloul principal după ce au jucat calificări. 

Gabriela Ruse (20 de ani, 197 WTA) a învins-o azi pe Barbara Haas (215 WTA), scor 6-0, 7-5, după o oră și 28 de minute de joc. Va fi prima prezență a Gabrielei Ruse pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem. Gabriela e fostă semifinalistă în turneul junioarelor de la Wimbledon, performanță atinsă în 2014. 

Pe tabloul principal a avansat și Alexandra Dulgheru (126 WTA), care a supraviețuit unui meci extrem de dificil cu Tamara Zidansek (96 WTA). Jucătoarea noastră s-a impus în trei seturi, scor 5-7, 7-6 (4), 6-0, după două ore și 28 de minute de joc.

Astfel, numărul româncelor prezente pe tabloul principal de la Wimbledon a ajuns la 8.

Simona Halep, favorită principală la Londra, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Monica Niculescu sunt celelalte jucătoare deja prezente pe tablou.

Tragerea la sorți pentru stabilirea tabloului principal va avea loc vineri, liveTEXT pe GSP.ro.

1 jucător român
din ATP va fi pe tabloul principal de la Wimbledon. Este vorba, bineînțeles, de Marius Copil (95 ATP)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.