International   •   CM 2018   •   PANAMA - TUNISIA, AZI, 21:00, TVR 1, TVR HD, GSP.RO

Incredibil! Naționala care a rămas cu un singur portar la acest Mondial » Selecționerul a intrat în poartă la antrenamentul de azi

Nabil Maâloul, selecționerul Tunisiei, în poartă la unul dintre antrenamentele de azi // FOTO: 433 Football Instagram

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 28 iunie 2018

Tunisia, deja eliminată de la acest Mondial, se confruntă cu o gravă problemă de lot pentru ultimul meci de la Mondial, cel cu Panama care se joacă în această seară, de la ora 21:00. 

Nord-africanii mai au un singur portar disponibil pentru meciul cu Panama, după ce ceilalți doi goalkeeperi din lot s-au accidentat: Moez Hassen s-a ales cu o accidentare la umăr încă din primul meci al grupei H, 1-2 cu Anglia, în timp ce Farouk Ben Mustapha s-a "rupt" la un antrenament de marți.

Tunisienii au încercat să aducă un portar de acasă pentru partida cu Polonia, însă solicitarea acestora le-a fost refuzată categoric de FIFA din cauza faptului că o astfel de solicitare poate fi făcută cu 24 de ore înainte de primul joc al unei echipe la un Mondial.

Aymen Mathlouthi, al treilea portar al Tunisiei, va fi în poartă în meciul cu Panama din această seară, iar tunisienii îl vor folosi pe atacantul Fakhreddine Ben Youssef pe postul de portar de rezervă. 


Astfel, selecționerul Nabil Maâloul (55 de ani) s-a văzut nevoit să intre în poartă la antrenamentul de azi al tunisienilor. 

  • Tunisienii dispută azi ultima partidă de la acest Mondial, de la ora 21:00 împotriva Panamei. Partida va putea fi urmărită în format liveTEXT&FOTO&VIDEO pe GSP.ro și în direct la TVR 2.

 Intră pe Mondial2018.GSP.ro - meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time - totul AICI!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.