Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Un fotbalist cu 2 titluri la Dinamo visează o revenire în "haită": "Mă întorc la Dinamo și la 40 sau 50 de ani! Să trăiască și cei de acum ce am trăit eu"

Articol de Victor Vrînceanu   —  vineri, 29 iunie 2018

Fundașul stânga Cristi Pulhac, 33 de ani, liber de contract după despărțirea de Clinceni, spune că s-ar întoarce oricând la Dinamo și că în noul sezon se va vedea adevărata valoare a actualei "haite".

- Cristi, ai luat o decizie în legătură cu cariera?

- Nu știu ce să zic. Să lăsăm timpul să mai treacă puțin și vedem!



- Te gândești la retragere?

- Nu, cu toate că fotbalul actual din România parcă te împinge de la spate să te retragi. Mă rog, e mai mult de vorbit aici.



- Dinamo e o variantă pentru tine?

- La Dinamo m-aș întoarce oricând! Și acum, și la 40 de ani, și la 50 de ani. E o întrebare care nu-și are rostul. La Dinamo am crescut și am trăit momente foarte frumoase. Eu sper să trăiască și băieții care sunt acum la echipă ce am trăit eu, dar cred că va mai trece mult timp până se va întâmpla asta.

"Pentru Bratu a fost bine!"

- Cum ți se pare sezonul recent încheiat de "câini"?

- Ce să zic? E greu când n-ai jucători și nici stabilitate. Antrenorii s-au schimbat o dată la o lună și jumătate. Totuși, a fost benefic play-out-ul pentru Florin Bratu. A avut aceste meciuri în care și-a cunoscut jucătorii și a avut timp să pregătească noul sezon.



- Ce trebuie să facă Dinamo pentru a nu repeta rușinea de sezonul trecut?

- Cel mai important este să aibă o situație managerială mult mai bună. Au avut și un buget destul de mare, dar asta n-a rezolvat nimic. Trebuie stabilitate și liniște. Când au avut cel mai mare buget au câștigat Cupa Ligii, dar s-a desființat competiția până la urmă.


"Banca e subțire!"

- Ce zici de transferurile de până acum ale "câinilor"?

- Depinde spre ce obiectiv se îndreaptă. Probabil vor mai aduce jucători. E clar că e nevoie de mai multe transferuri, sunt mulți jucători tineri, care au jucat în play-out, dar acolo n-a fost presiune.



- De cine îți place cel mai mult din actualul lot?

- De Dan Nistor! E motorul echipei și e cam singurul fotbalist în care Dinamo chiar își poate pune baza. Din păcate, nu-mi dau seama cine îl poate înlocui. Pe parcursul sezonului intervin accidentări și banca de rezerve e foarte subțire. Bine, așa a fost mereu în ultimii 3-4 ani.

"Toată lumea așteaptă startul sezonului. Vrem cu toții să vedem cu adevărat care este valoarea lui Dinamo"

"Când jucam eu la Dinamo erau multe echipe care se băteau la titlu. Se transferau mulți jucători de valoare, pe bani mulți. De câțiva ani, fotbalul intern e în regres și nu văd să ne oprim din cădere, din păcate" Cristi Pulhac

2 goluri

în 166 de meciuri a marcat Pulhac pentru Dinamo, all-time


3 meciuri

a jucat Pulhac pentru echipa națională

2 titluri,

2 Cupe și 2 Supercupe ale României a câștigat Pulhac în tricoul "câinilor roșii"

Citește și: Adrian Ropotan vrea o revenire la Dinamo: "Sunt dinamovist. Mi-aș dori să mă întorc"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.