După ce au scăpat de examenul de Bacalaureat, Tudor Băluță, Alexandru Mățan, Denis Drăguș și Alexandru Șerban au sosit joi seară în cantonamentul Viitorului de la Kielce.
"Mi s-a părut destul de ușor. Acum să vedem ce spun profesorii când o să corecteze", a spus Drăguș. Puștii au avut o vacanță scurtă de doar o săptămână, sezonul încheindu-se abia după finală Campionatului U19, câștigată în față lui Dinamo.
"Ne așteaptă un sezon plin, cu multe meciuri, pentru că vom juca și în UEFA Youth League, unde ne propunem să facem o figură cel puțin la fel de frumoasă ca în urmă cu doi ani. La seniori, suntem în Europa League, avem un adversar facil în primul tur, dar trebuie să fim atenți și să obținem calificarea.
În campionat, obiectivul este să intrăm din nou în play-off, iar acolo ne vom bate pentru un loc cât mai bun", a spus atacantul în vârstă de 19 ani, care speră să prindă cât mai multe partide în viitorul sezon al Ligii 1: " Vreau să joc mai mult și să dau goluri, să ajut echipa. Sper să fie anul meu".
"Am fost la școală doar vreo 3 săptămâni în ultima perioadă, când erau multe meciuri și antrenamente. Așa că am făcut meditații, am învățat în ultimele zile și cred că m-am descurcat bine. Ca orice jucător tânăr acum îmi doresc să joc cât mai multe, să dau goluri, pase decisive, să capăt încredere. Vreau să fac un sezon și mai bun decât ultimul" Alexandru Mățan
{{text}}