Fotbal   •   Liga 1   •   POLI IAȘI

Pleacă din Liga 1 în Bulgaria! Anunțul făcut de un tehnician din România

Articol de Aurelian Botezatu   —  sâmbătă, 30 iunie 2018

Eugen Trică, secundul lui Flavius Stoican, a decis să se despartă de Poli Iași.

"Mulţumesc celor cu care am lucrat la Iaşi, în special jucătorilor. Am obţinut rezultate frumoase aici şi sper că echipa va înregistra şi pe viitor succese la fel de importante", a declarat tehnicianul în vârstă de 41 de ani "Ziarului de Iași", după ce și-a reziliat contractul pe cale amiabilă.

În timp ce Stoican va fi ajutat în continuare de Adrian Kerezsy, Trică va da curs, cel mai probabil, "unei oferte primite de la un club din Bulgaria".

Fără Platini, Kizito și Pedro


Poli va pleca luni în cantonament la Bolu, în Turcia, fără Platini, Kizito și Pedro, care vor să părăsească Iașiul și au fost trecuți pe lista de transferuri. Sin și Bădic, absenți și ei din primul stagiu de pregătire, de la Cheile Grădiștei, și-au rezolvat problemele medicale și se vor pune la dispoziția antrenorului.

La capitolul "nou sosiți", stoperul congolez Cedric Mongongu, ultima oară la Montpellier II, era așteptat să semneze azi. "Iar pe Poyet și pe Onana îi vom trimite în cantonament săptămâna viitoare, după ce vor trece testele medicale", a punctat președintele Adrian Ambrosie. 

5 amicaleva disputa Poli la Bolu. Adversari vor fi Neftci Baku, pe 5 iulie, Tractor Sazi (11 iulie), Konyaspor (12 iulie), cei din 7 și 8 iulie urmând a fi desemnați

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.