Fotbal   •   Nationala   •   FRF

Răzvan Burleanu, cel mai tânăr președinte din istoria FRF, împlinește azi 34 de ani » Plusurile și minusurile unei administrații controversate

FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 01 iulie 2018

Răzvan Burleanu, președintele reales al Federației Române de Fotbal, împlinește azi 34 de ani. Deși pare greu de crezut, acesta se află la cârma fotbalului românesc încă de la 29 de ani, fapt nemaîntâlnit în istorie. 

În această primăvară, înainte de alegerile câștigate categoric de Burleanu, GSP.ro a realizat o amplă analiză a plusurilor și minusurilor administrației care conduce Federația încă din 2014. 

BILE ALBE

Calificarea echipei naționale la CE 2016

După o pauză de 8 ani, "naționala" revenea la un turneu final. O campanie începută de selecționerul Victor Pițurcă, dar încheiată de Anghel Iordănescu.


Regula U21 și competiții de juniori

În 2016, FRF implementa regula ca echipele de Liga 1 să aibă permanent pe teren un jucător U21. O decizie care a scos la rampă mulți jucători talentați, de perspectivă. În același timp, FRF a mărit numărul competițiilor destinate juniorilor, cea mai importantă fiind Liga Elitelor la U17 și U19.

Influența lui Vassaras pe plan extern

Burleanu l-a numit la șefia CCA pe grecul Kyros Vassaras, membru în Comisia de Arbitri UEFA. De atunci, Ovidiu Hațegan a arbitrat la Euro 2016, în grupele Ligii Campionilor, în barajul CM 2018, Irlanda de Nord -Elveția. Ultimul "central" român la un Euro fusese Ion Igna, în '88. În perioada 2014-2018, "naționala" României n-a avut probleme majore de arbitraj.

Sponsori FRF

În ultimii 4 ani, FRF a reușit să atragă ca sponsori 7 nume importante, printre care Joma, Telekom, Bankpost, Bergenbier, Auto Țiriac, care aduc în vistieria de la Casa Fotbalului în jur de 2 milioane de euro pe an.

Fără DNA la FRF

În cei 4 ani de mandat ai lui Burleanu, la FRF nu s-a înregistrat niciun caz major de corupție care să ajungă la DNA, cum se întâmplase în anii anteriori.


BILE NEGRE

Daum și ratarea CM 2018

În 2016, Burleanu îl numea la cârma "naționalei" pe germanul Christoph Daum. Acesta rata preliminariile CM 2018 după numai o jumătate dintre meciuri și lăsa echipa națională pe un catastrofal loc 45 în clasamentul FIFA. România era pe 29 la alegerea lui Burleanu, în martie 2014.

Juniorii, nicio calificare

După gafele comise la numirea selecționerilor pe bază de CV-uri, nici schimbările la nivelul băncilor tehnice nu au dus la vreo calificare la vreun turneu final pentru "naționalele" de juniori. Recent, echipele U17 și U19 au ajuns în faza Turneelor de Elită.

A mințit în campanie

Înainte de a fi ales, Burleanu anunța că președintele FRF trebuie să aibă maximum două mandate. Imediat după ce s-a văzut președinte, a modificat regula, crescând numărul de mandate la 3.

Eșec total al Centrelor de Excelență

Burleanu a anunțat deschiderea a 7 Centre de Excelență. A făcut numai 4, dar nici acestea nu aveau CIS. Două au fost închise deja (Buzău și Deva), iar celelalte (Timișoara și Tg. Mureș) vor fi dezafiliate azi.

Un singur arbitru promovat, numărul echipelor în picaj

În cei aproape 4 ani cât a condus CCA, numit de Burleanu, grecul Vassaras a promovat un singur arbitru până la Liga 1, un "central" mediocru, Andrei Antonie. În același interval, numărul de echipe de la primele 3 eșaloane a scăzut de la 117 la 104.

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.