Fernando Santos, selecționerul Portugaliei, acuză erorile defensivei și ineficiența din atac din meciul pierdut cu Uruguay, 1-2. ”Rezultatul nu e corect. Am făcut suficient să obținem un alt rezultat, însă uneori nu-ți ajunge să câștigi. Am atins obiectivul minim”.
Degeaba a avut posesia și a șutat mai mult, Portugalia n-a găsit și eficiența celeștilor. Și a mai fost trădată la Soci de apărare, dincolo de căpitanul Ronaldo, în cea mai slabă zi la Mondial.
Selecționerul Fernando Santos a fost contrariat de primul gol luat: "Uruguay a înscris întâia oară când a ajuns la poarta noastră. E un gol atipic, n-a fost nicio schemă, ci numai meritul lor și neatenția noastră la cele două diagonale. Știam că vor închide culoarul central cu 4 oameni. Am căutat să desfacem jocul pe benzi, mai ales după pauză".
"Au ieșit cu capul sus"
Antrenorul lusitan a preluat fraza lui Tabarez: "Preferam să jucăm prost, dar să ne calificăm. Rezultatul nu mi se pare corect, am făcut suficient cât să obținem un alt rezultat. Uneori nu-ți ajunge ca să învingi. Am egalat și le-am zis jucătorilor că putem să întoarcem partida, dar am primit rapid încă un gol. Jucătorii au ieșit cu capul sus. Sunt foarte triști, dar au dat totul în teren. Am atins obiectivul minim la acest turneu".
CONTEAZĂ PE RONALDO
Fernando Santos susține că Ronaldo, 33 de ani, continuă la națională: "Cristiano mai are multe de oferit fotbalului. Ne așteaptă o nouă competiție în septembrie și vrem să-i ajute pe colegii mai tineri să crească. E important pentru căpitanul nostru să rămână lângă acești puști, să fie mereu prezent. Mereu a spus că nu ne va lăsa".
Selecționerul l-a cauționat după jocul slab: "A încercat, a făcut lucrurile în modul obișnuit, a driblat, a apărut în careul advers, doar că n-a mai marcat". Și a rămas fără gol la CM în "eliminatorii"!
- Vezi aici toate detaliile despre înfrângerea Portugaliei cu Uruguay, 1-2
- GALERIE FOTO Ronaldo și Messi OUT de la Mondial, iar internetul a "explodat" » Cele mai tari glume pe seama celor două legende
- Discurs de adevărat lider al lui Cristiano Ronaldo după eliminarea Portugaliei: "Fiți siguri de un lucru!"
- Intră pe Mondial2018.GSP.ro - meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time - totul AICI!
PROGRAMUL COMPLET AL OPTIMILOR
- Franța - Argentina 4-3 Detalii AICI
- Uruguay - Portugalia 2-1 Detalii AICI
- Spania - Rusia, 1 iulie, ora 17:00; Moscova
- Croația - Danemarca, 1 iulie, ora 21:00; Novgorod
- Brazilia - Mexic, 2 iulie, ora 17:00; Samara
- Belgia - Japonia, 2 iulie, ora 21:00, Rostov
- Suedia - Elveția, 3 iulie, ora 17:00; Sankt Petersburg
- Columbia - Anglia, 3 iulie, ora 21:00, Moscova
{{text}}