CM 2018

FOTO și TEXT Subasici și croații istorici » Croația e în "sferturile" Mondialului după ce a trecut de Danemarca la penalty-uri

Articol de Răzvan Luţac  —  Sunday, 01 July 2018

Croația, una dintre surprizele plăcute de la acest Campionat Mondial, s-a calificat în sferturile de finală de la Cupa Mondială după ce a eliminat-o pe Danemarca. A fost 1-1 în timpul regulamentar, și 3-2 la penalty-uri pentru croați, care continuă frumoasa poveste. 

N-am prins ultimul meci al României la un Mondial, acel 0-1 cu Croația din 1998. Născut eram. Însă nu suficient de conștient încât să țin minte și altceva de la turneu în afară de un tunisian scos din teren pe umăr de Stelea.

Și, până acum câteva zile, aveam o jenă de fiecare dată când trebuia s-o recunosc.
Până când cineva născut chiar în acel 1998 mi-a demonstrat că am îmbătrânit suficient încât să-mi fac curaj. Mbappe. Născut chiar în anul singurului titlu mondial al Franței.

Nici el, nici alții n-au avut jene, deși nici ei nu țin minte cea mai mare performanță a țării lor. Aici intră și treimea lotului croat ce avea vârstă de creșă ori maximum grădiniță în același '98.

Record egalat

De la Vrsaljko în jos, tot ce era născut din 1992 în jos poate reproduce maximum licurici răzleți din jocul lui Boban, Suker ori Prosinecki. Unii i-au văzut pe YouTube, alții au înglobat povești, niciunul n-a înțeles ceva de acum două decenii.

De danezi, nimic despre Euro 1992, sunt 3 sau 4 cei de-acum care ar putea sclipi ceva de-atunci. Sunt trupele celor care nu mai trăiesc din amintiri, pentru că amintirile lor nu există. Și-ncep să le facă singuri.

Și spițe care ieri au început dezinvolt, poate prea relaxat, dar minunat pentru spectator meciul de la Nijni Novgorod. Două goluri în primele 4 minute!

Bară Eriksen

Jorgensen l-a păcălit primul pe Subasici, obturat de Vida (secunda 57), cel mai rapid gol de la acest CM. Pentru ca Mandzukici să egaleze imediat după un Pinball cu Dalsgaard și Christensen în rol de "aripioare", cu o bâlbă nedemnă de optimile Mondialului.

Un 1-1 între ultima echipă care ne-a eliminat de la CM și cea care ne-a barat drumul de la două turnee finale, Euro 2004 și cel actual.

Ambele puteau face 2-1 înainte de pauză, dar Lovren a trimis pe lângă, iar Eriksen a dat o bară dintr-un șut-centrare. Se păstrau, cât de cât, speranțele unui meci fără prelungiri, fără să fie desfăcute cu nerăbdarea lozului în plic.

Fantoma Kasper nu-i de ajuns

Nu și în repriza secundă, una de pus în sticluță și lăsată în voia curenților, cu destinație necunoscută. S-a jucat doar spre final, prelungirile au venit firesc și au fost la fel de amare. 

Și a venit minutul 115.

Când, scăpat singur cu Kasper Schmeichel, Rebici l-a driblat și a rămas cu poarta goală în față. Dar a mai făcut un pas, n-a tras direct, și a fost agățat de Jorgensen. Cel mai clar penalty, doar galben pentru marcatorul golului. Iar Modrici, într-o poveste parcă Gyan - Suarez - 2010, a ratat. Schmeichel jr. de geniu, Schmeichel senior, în tribune, în picioare!

A scos două și la loviturile de departajare. Însă Subasici, dincolo, a reușit să pareze trei. Și duce Croația într-un "sfert" cu Rusia de unde se văd, senin, semifinalele.

2 meciuridin istoria Mondialelor au avut 2 goluri în primele 4 minute: cel de aseară și Nigeria - Argentina 2-3 (2014)

FINAL Croația - Danemarca 1-1 (3-2 la penalty-uri)Au marcat: Mandzukic '4 / Zanka '1*Modrici a ratat un penalty în 116

 3

  •  -  Badelj
  •  - Kramaric
  •  - Modric
  •  - Pivaric
  •  - Rakitic 

   2

  •  - Eriksen 
  •  - Kjaer
  •  - Krohn-Dehli
  •  - Schone
  •  - Jorgensen

 

Echipele de start:

Croația: Subasic - Vrsaljko, Vida, Lovren, Strinic - Brozovic, Rakitic - Rebic, Modric, Perisic - Mandzukic
Rezerve: Kalinici, Livakovici - Badelj, Bradarici, Caleta-Car, Corluka, Jedvaj, Kovacici, Kramarici, Pivarici, Pjaca 
Antrenor: Zlatko Dalic

Danemarca: Schmeichel - Dalsgaard, Zanka, Kjaer, Christensen - Delaney, Eriksen, Knudsen - Poulsen, Cornelius, Braithwaite
Rezerve: Lossl, Ronnow - Dolberg, V. Fischer, Jorgensen, Krohn-Dehli, W. Kvist, Larsen, Lerager, L. Schone, P. Sisto, Vestergaard 
Antrenor: Age Hareide

Arbitru: Nestor Pitana (Argentina)
Stadion: Nizhny Novgorod

PROGRAMUL COMPLET AL OPTIMILOR

  • Franța - Argentina 4-3 Detalii AICI
  • Uruguay - Portugalia 2-1 Detalii AICI
  • Spania - Rusia 1-1 (3-4 LA PENALTY) Detalii AICI
  • Croația - Danemarca, 1 iulie, ora 21:00; Novgorod
  • Brazilia - Mexic, 2 iulie, ora 17:00; Samara
  • Belgia - Japonia, 2 iulie, ora 21:00, Rostov
  • Suedia - Elveția, 3 iulie, ora 17:00; Sankt Petersburg
  • Columbia - Anglia, 3 iulie, ora 21:00, Moscova
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.