Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) a decis să închidă investigatia de dopaj ce-l viza de peste 6 luni pe britanicul Chris Froome. Rutierul de 33 de ani al echipei Sky este liber să participe în Turul Franței, care va începe în acest weekend, în ciuda faptului că organizatorii au vrut să-l respingă la start.
Decizia vine cu 5 zile înaintea startului Turului Frantei, acolo unde Froome încearcă să devină primul ciclist din istorie care câștigă 4 Tururi consecutive și primul de la Marco Pantani încoace care câștigă Giro și Le Tour în același an.
UCI a motivat închiderea anchetei prin faptul că Agenția Mondială Antidoping ar fi avut acces la toate informațiile privind situația medicală a lui Froome și că ipoteza consumului ilegal de Salbutamol nu ar fi fost convingătoare.
"UCI își dă seama că vor exista multe discuții pe marginea acestui subiect, dar vrea să îi liniștească pe fanii ciclismului și să spună că decizia s-a luat pe baza opiniilor experților, la indicațiile Agenției Mondiale Antidoping și după o analiză a tuturor faptelor din acest caz", scrie în comunicatul UCI.
Froome a returnat valori duble de Salbutamol în Turul Spaniei 2017 și a fost vizat de ancheta UCI încă de atunci, fără să fie însă suspendat. Rutierul si-a clamat mereu nevinovăția, spunând că rezultatul suspect vine după ce a luat o doză mai mare de medicamente pentru o criză majoră de astm.
În vârstă de 33 de ani, rutierul echipei Sky a participat între timp la Turul Italiei 2018, pe care l-a câștigat, și a anunțat că vrea victoria în acest Tur al Franței, pentru a intra în galeria selectă a recordmenilor acestei curse, cu 5 vctorii în total: Jacques Anquetil, Eddy Merck, Bernard Hinault și Miguel Indurain.
Deși a ezitat la început, Sky l-a susținut din ce în ce mai puternic pe Froome în ultima perioadă. Scandalul în care a fost implicat britanicul născut la Nairobi, Kenya, i-a făcut pe cei de la Sky să își asigure un lider de rezervă pentru Turul Franței, pe Geraint Thomas, câștigător în Criterium du Dauphine, cursa-indicator pentru Turul Franței. Acum, nu mai e cazul.
Ieri, organizatorii Turului Franței au vrut să îi interzică lui Froome să ia startul în cea mai prestigioasă cursă de ciclism din lume, invocând un articol de regulament prin care Froome era acuzat că afectează imaginea competiției. În cazul de față, cu Froome exonerat de orice acuzații, organizatorii nu mai pot obține respingerea sa.
Christian Prudhomme, directorul Turului, a reacționat agasat: "Atâta zgomot pentru asta! Spunem din decembrie că ar trebui să vină o decizie rapid, iar acum îl primim în ultimul minut".
Turul Franței 2018 începe pe 7 iulie, în Noirmoutier-en-l'Île. Marea Buclă parcurge 3329 de kilometri în 21 de etape, până la Paris, pe Champs-Elysees.
{{text}}