CS Făurei a reușit promovarea în cel de al treilea eșalon, după două jocuri total diferite disputate în compania gălățenilor de la Universitatea Dunărea de Jos.
Dacă în partida tur disputată pe stadionul Oțelul brăilenii au câștigat clar, 4-0, returul de la Făurei le-a adus un succes la limită, 4-3, fotbaliștilor gălățeni, insuficient însă pentru a accede în eșalonul superior.
”O așa japcă nu am văzut în viața mea! Pe lângă condițiile de Liga a V-a pe care le-am întâlnit la Făurei, arbitrii ne-au refuzat practic promovarea. Am dat gol valabil, la 0-0, anulat, În schimb, a fost validată, apoi, reușita lui Stelian Nicoliță dintr-un ofsaid evident nesemnalizat. Am revenit în joc, am ajuns să conducem cu 4-1, ne apropiasem la un singur gol de promovare.
Am ratat, apoi, singuri cu portarul și în faza imediat următoare se acordă penalty, la Stelian Nicoliță, care a țipat înainte ca mingea să ajungă la el și l-a impresionat pe arbitru. S-a marcat, nouă ne-a tăiat tot elanul și s-a mai înscris o dată, spre prelungiri.
Este clar că nu am fost lăsați să promovăm cu o echipă doar de copii, studenți până în 21 de ani, eu fiind veteranul grupării din Galați”, a punctat Nicușor Măstăcan, portar cunoscut în peisajul fotbalului românesc cu apariții însemnate în Liga a II-a.
În tur, brigadă de Liga 1. în retur ...
Nicușor Măstăcan a abandonat de ceva vreme fotbalul de performanță pentru a se dedica meseriei de polițist. A rămas însă în fenomen și apără când timpul îi permite poarta celor de la Universitatea Dunărea de Jos.
”În meciul tur a fost delegată o brigadă de Liga 1. Acum, în retur, nu am fost lăsați să promovăm! Dacă se judecau corect fazele câștigam clar și mergeam la Liga a III-a. Le-am și spus, la final, arbitrilor că și-au bătut joc de niște copii.
Bănel trebuia și eliminat la un moment dat, l-a strâns de gât pe un copil de la noi. Am jucat și eu ceva fotbal la viața mea dar așa japcă nu am văzut ”, a încheiat Nicușor Măstăcan.
{{text}}