Danco Pro este noua câștigătoare a Cupei României la minifotbal, competiție care a reunit la start nu mai puțin de 96 de echipe din întreaga țară!
Echipa din care au făcut parte Marius Niculae, Florin Matache și Cătălin Munteanu a ridicat deasupra capului marele trofeu după ce a trecut în finală de Juventus Sibiu, scor 2-1, și devine prima din București care câștigă un turneu final național!
Danco Pro va disputa Supercupa României 2018 împotriva câștigătoarei Campionatului Național și va reprezenta România în cadrul EMF Champions League. O performanță uriașă pentru formația care în urmă cu doi ani și câteva luni depunea cerere de înscriere în Liga 3 a CMFB și care în momentul de față se numără deja printre cele mai bune echipe de minifotbal din țară!
Danco Pro și-a început drumul la Cupa României în Cisnădie, localitate de lângă Sibiu, unde pe o ploaie mocănească a terminat la egalitate cu Dacii Liberi Bistrița, meci câștigat la loviturile de departajare. În cel de-al doilea meci a evitat tentația unui rezultat mulțumitor pentru ambele părți și s-a impus în forță, 5-2 cu Baumit Alba Iulia. În primul meci din fazele eliminatorii a întâlnit-o pe ADER Ploiești, 3-0, iar în 16-“imi” a eliminat-o la limită pe Ninirox Timișoara, 1-0. Cu un joc din ce în ce mai bun de la meci la meci, Danco Pro a jucat ofensiv pe tot parcursul turneului și a arătat un fotbal frumos, curat, caracteristic de altfel și celorlalte formații din București care au luat startul la această ediție a Cupei României.
Au urmat două victorii identice, 3-2 cu Marcă Înregistrată Sibiu și Inter Galați. Apoi, o remiză albă cu Old Boys și o calificare în finala cu Juventus Sibiu după loviturile de departajare. Ultimul act a reprezentat și apogeul lui Danco Pro, care a demonstrat că a fost cea mai bună echipă din toate cele aproape 100 aliniate la start. Echipa din București a dominat ostilitățile, dar a fost nevoită să revină după ce gazdele au deschis scorul imediat după pauză. Golurile lui Mihnea Nițulescu au consfințit rezultatul final, 2-1, obținut în fața unei echipe cu un palmares impresionant și cu mulți jucători care au îmbrăcat tricoul echipei naționale.
Fluierul de final a declanșat sărbătoarea în tabăra “roș-albă”, elevii lui Adrian Boingiu bucurându-se din plin de acest trofeu major.
GSP special • Diverse • MINIFOTBAL
Fac spectacol și la minifotbal » Marius Niculae, Florin Matache și Cătălin Munteanu au câștigat Cupa României
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 03 iulie 2018
{{text}}